Descoperă Rowmania cu Ivan Patzaichin – Alba Iulia, 11 august! La Alba Iulia în cetate se caută vâslași!

Ivan Patzaichin așteaptă noi campioni la vâslit! Sâmbătă, 11 august, începând cu ora 09:30, în zona Podului peste Mureș (Cartierul Partoș, ieșirea spre Sebeș). Indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă, alătură-te campaniei noastre și formează echipajul de 11 campioni pentru concursul de vâslit viteză, în canotci de 10+1 locuri. Dacă nu vâslești, vino să susții concurenții ș̦i să te bucuri de o zi petrecută în natură, printre campioni. Descoperă Rowmania – competiţia de vâslit în canotci de 10+1 ajunge pentru a șasea oară la Alba Iulia. Câştigătorii de la Alba Iulia vor intra în finala națională Descoperă Rowmania, care se va desfăşura în cadrul Festivalului Rowmania, pe 2 septembrie, la Tulcea. Înscrierile se fac la fața locului, în dimineața concursului. Accesul este gratuit. Program:

09:30 – 11:00 Înscrierea participanților

10:00 – 11:30 Acomodarea cu ambarcaţiunile (echipe), demonstrație de vâslit

11:30 – 11:45 Stabilirea ordinii de intrare în concurs și ședința tehnică (instructaj)

12:00 – 14:00 Desfășurarea concursului de canotcă 10+1 (pe serii, semifinale, finala)

14:00 – 14:30 Festivitatea de premiere a concursului de canotcă 10+1

Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă este o campanie națională de promovare a patrimoniului național și urmărește descoperirea României naturale, prin promovarea mișcării în aer liber. Obiectivul acestei campanii este să reapropie oamenii de natură și să-i reconecteze la aceasta, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul. Descoperă Rowmania Alba Iuia este un eveniment organizat de Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23” împreună cu Municipiul Alba Iulia. Cu sprijinul: Club Sportiv Unlimited, Apulum, AQUA Carpatica, Vimetco Alro, Raiffeisen Bank Romania, Apele Romane, WWF-Romania, DC Communication şi Radio Romania Regional. (Comunicat de presă)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *