Etapa cu numărul 22 a fost una în care s-au disputat cele mai puţine jocuri din cadrul actualei ediţii de campionat a Ligii a IV-a, asta deoarece după retragerea din campionat a celor de la Rapid CFR Teiuş şi Arieşul Apuseni Baia de Arieş, cele două au pierdut meciurile din această rundă cu 0-3 în faţa Viitorului din Sîntimbru respectiv CS Ocna Mureş, a venit rândul „moţilor” lui Costică Moldovan, Cuprirom Abrud, să nu se prezinte la Şugag iar Transalpina va câştiga la „masa verde” cu 3-0! Un total de 20 de goluri, trei victorii ale gazdelor şi două ale oaspeţilor, şi doi jucători care au punctat de câte două ori. Iulian Marian (foto tricou roşu cu numărul 8, Metalul Aiud) în 6-1 cu Voinţa Stremţ şi Alin Tulea (CIL Blaj) în 3-1 cu Fortuna Lunca Mureşului, astfel încât cei doi au fost desemnaţi cei mai buni jucători ai etapei! Ierarhia primelor trei locuri a rămas neschimbată, cu Sportul Petreşti lider cu 51 de puncte-petrifălenii au câştigat tot în retur şi au opt partide fără înfrângere, ultima înfrângere a fost în runda cu numărul 14 un 2-3 la Şugag!, CS Ocna Mureş vicelider cu 50 de puncte-ocnamureşenii nu au mai pierdut de 12 etape, 0-1 în runda a 9-a la Olimpia Aiud!, dar au în acest interval patru remize, Transalpina Şugag ocupanta ultimului loc pe podium cu 45 de puncte. Clasamentul la zi al golgheterilor arată astfel: 1. Vali Drăgan (CS Ocna Mureș) 30 goluri, 2. Claudiu “Făină” Coltor (Sportul Petrești) 17 goluri, 3. Alexandru Mura (Transalpina Șugag) 14 goluri, 4. Cipri Brînză (Viitorul Sîntimbru) 13 goluri, 5-6. Raul Mihălțan (Euro Șpring), Alin Cîmpean (CS Zlatna) 12 goluri, 7-8. Ioan Lăcătuș (Transalpina Șugag) şi Paul Ciucă (Viitorul Spicul Daia Română) 11 goluri, 9. Dan Costea (Rapid CFR Teiuș). (Dan UDREA, foto Nicu PĂŢAN)


Clasament liga a v a La golgeteri pe cand ?