Raul Moldovan: “Mi-aș dori ca într-o zi să joc pentru naționala României!” (GALERIE FOTO)

Se numește Raul Moldovan și a împlinit 16 ani pe 12 ianuarie. Este jucător la echipa de fotbal U16 a AD Montecasillas din Spania, un fel de academie a celor de la Atletico Madrid, unde a marcat șapte goluri și a oferit 12 pase de gol. Supravegheat îndeaproape de tatăl său, un împătimit al sportului, atacantul a făcut o vizită pe arena albaiuliană Cetate și mai apoi ne-a povestit despre ceea ce intenționează să facă în cazul în care va ajunge fotbalist. “Sunt plecat de la șase luni din România și m-am obișnuit cu viața din Spania. Acum o să văd ce voi face în cei trei ani de juniorat pe care îi mai am, dacă pot progresa sau nu în joc și după această perioadă urmează să decid, eu și tatăl meu, dacă o să continui cu fotbalul de performanță. Mi-aș dori să reușesc în fotbal, mi-aș dori să îmbrac tricoul naționalei României la categoria mea de vârstă și pentru asta mă antrenez zi de zi!” a punctat longilinul atacant, a ajuns deja la un acord verbal cu cei de la Ranero CF la care va evolua din vară, care simpatizează, se putea altfel?, cu Atletico Madrid și ai cărui idoli sunt Koke și Saul, ambii de la gruparea madrilenă. Baftă, copile! (D.U., foto N.P.)

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *