În Liga a IV-a a fost o rundă în care formațiile gazdă s-au impus în cinci jocuri, oaspeții au câștigat de două ori prin CS Zlatna la Energia Săsciori respectiv Fortuna Lunca Mureșului (n.a. surpriza plăcută a acestui start de campionat!) la Șpring iar o singură partidă s-a terminat la egalitate, la Blaj, acolo unde CIL și Sportul Petrești au făcut un 0-0. Spectaculos, de altfel! De remarcat prezența destul de bună a suporterilor la întâlnirile din acest eșalon, la Blaj au fost în jur de 300 iar la derby de Aiud circa 400. În runda recent încheiată s-au înscris 31 de goluri, cele mai multe, 8, fiind marcate în Viitorul Spicul Daia Română (foto arhivă) – Cuprirom Abrud scor 7-1, condiții în care de aici vin și cei mai buni jucători ai etapei, antrenorul-jucător Paul Ciucă și George Scheau fiecare dintre ei punctând de câte trei ori!. De remarcat și parcursul excelent al liderului din Șugag, șase victorii la rând, precum și primul succes stagional al grupării de lângă Gară (Rapid CFR Teiuș) în fața băieșenilor lui Marius „Hagi” Dup, în fapt singura gruparea care, deocamdată, nu a câștigat niciun joc. Și în etapa a 9-a, la Baia de Arieș poposește liderul din Șugag!. Vali Drăgan (Soda Ocna Mureș) a marcat o dublă în victoria viceliderului Soda Ocna Mureș (n.a. ocnamureșenii sunt pe poziția secundă în clasament deoarece au un golaveraj, deocamdată, mai slab decât sugăjenii, plus 12 față de plus 19), și este cel mai bun marcator cu 13 reușite! (Dan UDREA)