Nou promovata Șurianu Sebeș afiliată provizoriu la FRF! VEZI AICI comunicatul de presă!

În conformitate cu dispozițiile art. 49 din Statutul Federației Române de Fotbal, Comitetul de urgență compus din Răzvan Burleanu, Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga, Vicepreşedinte FRF, hotărăște:

– Aprobă Referatul Managerului Departamentului Licențe/Afilieri, domnul Viorel Duru, cu privire la afilierea provizorie a cluburilor ce au obținut drept de participare în ediția 2017/2018 a Campionatului Național Liga a 3-a și au efectuat formalitățile de înscriere în competiții și de afiliere la FRF, cu excepția cluburilor Asociația Fotbal Club Unirea Tășnad (SM) și Asociația Club Sportiv Viitorul Ghimbav (BV).

RAPORT

privind dosarele de afiliere depuse de cluburile nou promovate în Liga a 3 -a, în vederea afilierii provizorii la FRF, pentru sezonul competițional 2017-2018. Vă prezentăm situația dosarelor de afiliere complete, depuse de cluburile care au promovat în Liga a 3 – a, pentru sezonul competițional 2017 – 2018, în vederea afilierii provizorii la FRF, după cum urmează:

1.Asociația Sportivă Fotbal Club Milcov (OT)

2.”Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007” (VN)

3.Asociația pentru Sprijinirea Manifestărilor Sportive Asociația Club Sportiv Sănătatea Darabani (BT)

4.Clubul Sportiv ”Șoimii Lipova” (AR)

5.Clubul Sportiv Municipal ”Bucovina” Rădăuți (SV)

6.Asociația Cubul Sportiv Petrolul 52 (PH)

7.Asociația Fotbal Club Progresul 1944 Spartac (B)*

8.Asociația Club Sportiv Ghiroda (TM)

9.Asociația Sportivă Fotbal Club Agricola Borcea (CL)

10.Asociația Fotbal Club Metalul Buzău (BZ)

11.Asociația ”Club Sportiv Voința” Saelele (TR)

12.Asociația Club Sportiv Fotbal Club Avrig (SB)

13.Asociația SuporterSpirit Club Sportiv Farul Constanța (CT)

14.Asociația Sportivă Fotbal Club Universitatea Cluj (CJ)

15.Club Sportiv Victoria Traian (BR)

16.Clubul Sportiv ”Internațional Bălești” (GJ)

17.Asociația Clubul Sportiv Șurianu 1945 Sebeș (AB)

Precizăm că Asociația Fotbal Club Unirea Tășnad (SM) și Asociația Club Sportiv Viitorul Ghimbav (BV) nu dețin Certificat de Identitate Sportivă. Menționăm că structurile sportive Asociația Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați și Asociația Clubul Sportiv KSE Tg. Secuiesc sunt deja membri afiliați ai FRF. (sursa frf.ro, 20 iulie 2017, Viorel Duru, Roxana Cernea, Manager, Consilier juridic)

 

Lasă un răspuns