Mâine, la Galtiu, duel între tată și fiu! Adi Himcinschi față în față cu Fabian Himcinschi!

Arena din Galtiu va găzdui, mâine cu începere de la ora 18.00, partida dintre Unirea Alba Iulia și CSM Reșița, joc din runda cu numărul 23 din Seria a 4-a a Ligii a III-a. Întâlnirea este cu atât mai interesantă întrucât se vor înfrunta doi dintre membrii familiei Himcinschi, tatăl Adi (foto stânga, antrenor la Unirea Alba Iulia) respectiv fiul acestuia Fabian (foto dreapta, atacant la gruparea din Valea Domanului). „Este o situație inedită pentru noi dar sunt convins că atât eu, cât și Fabi ne vom face datoria pentru cluburile pe care le reprezentăm. Gruparea din Reșița nu a prea reușit să aducă puncte din deplasare în acest retur, deci avem șansa noastră de a ne impune. Băieții s-au antrenat foarte bine în această săptămână, jocul echipei este unul care place, dar cum mai sunt puține etape de jucat, mai exact patru, ne trebuie puncte pentru a ne îndepărta de zona minată a ierarhiei. Avem un program foarte greu, jocuri pe teren propriu cu Reșița și Deva, ambele încă angrenate cu șanse în lupta pentru promovarea în Liga a II-a, respectiv în deplasare cu satelitul UTA-ei și Cermei, formații care la rândul lor se bat pentru salvarea de la retrogradare. În concluzie, vom da totul pe teren și mâine și vom încerca să câștigăm” a punctat tehnicianul alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri. (D.U.)

Lasă un răspuns