Ex-ludușenii Sașa și Chișu așteptați la antrenamentele Viitorului Sîntimbru!

SAȘAJucătorul de bandă dreaptă Denis Sașa (născut în anul 1994, foto stânga, tricou roșu cu numărul 5) și atacantulCHIȘU Flaviu Chișu (născut în anul 1991, foto dreapta, tricou roșu cu numărul 14), ambii de la Mureșul Luduș-cîștigătoarea Ligii a IV-a Mureș a pierdut dubla de promovare în Liga a III-a după 0-1 și 0-3 cu Mureșul Vințu de Jos-campioana Ligii a IV-a Alba, sunt așteptați mâine la antrenamentul Viitorului Sîntimbru, ședința de pregătire urmând a fi condusă de jucătorul Ioan Pisoiu. Altfel, cei doi ludușeni vor debuta în tricoul Viitorului la amicalul de duminică, 10 iulie, ora 10.00, de la Galtiu, cu FC Micești. „Ne-am înțeles cu cei doi (n.a. Sașa și Chișu) iar săptămâna viitoare sper să-i legitimăm pentru a-i avea la jocul de Cupa României-Timișoreana” a declarat Adi Hulea, președintele sîntimbrenilor. Cu aceste două noi achiziții, numărul nou veniților în tabăra Viitorului Sîntimbru se ridică la cinci, după sosirea lui Robert Morar, Sergiu Oara și Alex Stan. De remarcat faptul că antrenorul Dan Comșa se va afla și duminică pe banca tehnică a conjudețenilor, după care din cauza unor probleme de serviciu va renunța la funcția de principal și va demisiona din funcție. Să vedem cine-i va lua locul...(D.U., foto N.P.)

Lasă un răspuns