GAZ METAN VALEA LUNGĂ – INTER CIUGUD 0-1. M. Iuoraş (30). D. Mărginean (Inter) eliminat în minutul 74.
Marius Iuoraş a revenit cu gol în Liga a IV-a şi a adus trei puncte în contul ciugudenilor!
VALEA LUNGĂ Trif – L. Marcu, Vekony, C. Vasiu, Voicu, S. Vasiu, Gânca, Velicea, A. Migea, A. Moldovan, Bulugea (Iorga, Bucerzan, I, Migea, A. Mărginean, M. Moldovan).
CIUGUD Al. Mureşan – D. Mărginean, Şuvaina, M. Oprea, I. Bran, C. Dănilă, S. Bran, A. Miclea, G. Andreica, Ad. Păcurar, M. Iuoraş (A. Bicheşi, Oprişan, I. Gherman, R. Damian).
RAPID CFR TEIUŞ – VIITORUL SÂNTIMBRU 0-5. I. Biro (43), B. Ştef (65), Cl. Coltor (76, 90, 90+3). În minutul 32, Cl. Coltor (Viiitorul) a ratat un penalty.
Ce-ar mai trebui spus? O echipă care se bate la titlu, vezi trupa lui Dan Comşa, până fluieră arbitru’. Ultimele două goluri ale lui „Făină”, Claudiu Coltor, stau mărturie în acest sens! „Chiar dacă am pierdut la scor, spun că noi am avut o prestaţie mai mult decât bună! Nu vreau să comentez nimic, vreau doar să-i felicit pe jucători pentru că şi-au dorit o victorie azi. Că n-a fost să fie, este o altă discuţie şi nu dezvolt subiectul pentru că nu are niciun rost” a punctat Dan Petruse, preşedintele grupării de lângă Gară.
TEIUŞ Macarie – Pop, Dâscă, Puia, Trifa, Goangă, M. Domşa, R. Domşa, Cerghedean, Dragoi, Cas. Crsitea (G. Costea, D. Lazăr, B. Popa, A. Breaz).
SÂNTIMBRU Ov. Barna- Breaz, E. Hălălae, Ov. Crişan, C. Hălălae, Drăghiciu, M. Chirilă, Stan, I. Biro, Dreghiciu, Cl. Coltor (Pascu, D. Hulea, An. Cristea, B. Ştef, Mocoiu, Dumbra, Trif).
UNIREA ALBA IULIA – ENERGIA SĂSCIORI 5-0. D. Dup (18), Lăsconi (29, 33), Schiau (43), An. Oancea (80).
Fără probleme pentru copiii Unirii Alba Iulia. Revenire cu o dublă, după suspendarea de două etape de la Blaj, în contul lui Daniel Lăsconi!
UNIREA 12. Căt. Suciu – 3. Costantea, 6. N. Rus (cpt.), 5. Scrob, 4. Matei, 10. Schiau, 14. Joldeş, 11. Lăsconi, 7. T. Iacşa, 17. Alex Popa, 9. D. Dup (1. M. Lazăr, 8. An. Oancea, 13. Cr. Păcurar, 16. B. Varga, 2. Oţoiu, 18. B. Gligor, 15. Cuştiuliţă).
SĂSCIORI 33. Abrudean – 6. Gh. Bogdan, 4. I. Bodea, 3. P. Rahovean, 10. Jula, 18. D. Lăcătuş, 26. B. Cerghedean, 5. Gh. Medrea, 8. Cişbac, 15. Al. Lazăr, 11. I. Avram (12. Bănăţan, 21. Paştiu, 14. Cioca, 17. D. Drăghici, 24. Nazarie).
ASC PIANU 2013 – MUREŞUL VINŢU DE JOS 1-1. Stelea (68) respectiv P. Muntean (22).
O remiză care ajută liderul, Viitorul Sântimbru, atâta vreme cât ambele echipe au pierdut puncte prețioase.
PIANU R. Cocârcă – A. Mărginean, V. Popic, C. Oltean, Ad. Dragoș, Stelea, A. Popescu, R. Popescu, I. Bărculeț, D. Grecu (Novăcean – V. Constantin, Al. Sîrbu, R. Alexandru, N. Grosu, Șulumberchian, Cl. Furdui).
VINŢU Vl. Ignat – D. Nemeș, Borșoi, I. Grozav, R. Sîrbu, Hîrciagă, S. Culda, M. Cristea, Răcătăian, Cl. Oara, P. Muntean (Ad. Roman, D. Tat, D. Ianc, A. Samoilă, A. Gavrilă, R. Morar, N. Albu).
VIITORUL SPICUL DAIA ROMÂNĂ – ŞURIANU SEBEŞ 3-1. Gh. Schiau (49), H. Ciucă (67), P. Ciucă (82) respectiv Circov (60).
Istoria jocului s-a scris în repriza secundă iar „spicarii” au realizat una dintre surprizele etapei.
SPICUL 1 C. Cibu – 2 I. Scheau, 4 R. Cibu, 18. A. Cibu, 13. G. Schiau, 11 F. Schiau, 7 G. Scheau, 8 V. Bișboacă, 9. M. Scheau, 16 H. Ciucă, 6 P. Ciucă (6 Bumbu, 3 S. Cibu, 14 M. Bișboacă, 15 S. Scheau, 92 A. Hăprian, 19 I. Hăprian, 17 Ștef).
SEBEŞ 1 Dr. Pop – 3 Suciu, 4 Fulea, 16 Trif, 9 Rahovean, 6 Ludwig, 13 N. Găldean, 2 Pârvu, 8 Circov, 7 Marcu, 11 Diaconu (22 Stănilă – 10 Lăcătuș, 18 Hundorfean, 17 Țili, 5 I. Găldean, 14 Muntean, 15 D. Oancea). (D.U., foto şi video N.P.)
CLASAMENT
1Viitorul Sântimbru 9 8 0 1 25 – 4 21 24p
2Euro Șpring 9 6 2 1 23 – 9 14 20p
3Şurianu 1945 Sebeş 9 6 1 2 19 – 7 12 19p
4Mureșul Vințu de Jos 9 5 3 1 22 – 9 13 18p
5ASC Pianu 2013 9 4 3 2 19 – 9 10 15p
6Viitorul Spicul 2014 9 4 2 3 16 – 13 3 14p
7Rapid CFR Teiuș 9 4 2 3 11 – 14 -3 14p
8Dalia Sport Daia Română 9 3 4 2 13 – 11 2 13p
9CS Ocna Mureș 9 3 4 2 15 – 16 -1 13p
10Inter Ciugud 9 3 2 4 11 – 11 0 11p
11Unirea Alba Iulia 9 3 1 5 15 – 14 1 10p
12Olimpia Aiud 9 2 2 5 13 – 18 -5 8p
13Energia Săsciori 9 2 1 6 8 – 25 -17 7p
14Gaz Metan Valea Lungă 9 2 0 7 9 – 19 -10 6p
15CIL Blaj 9 2 0 7 15 – 27 -12 6p
16Cuprirom Abrud 9 1 1 7 7 – 35 -28 4p
GALERIE FOTO
VIDEO










































































Bravo, bravo mai baieti! 5-0, 5-0, 5-0 … avem trupa serioasa ce joaca concentrata pana la final. Sa aveti putere sa mergeti la fel de bine si in continuare.