Unirea Alba Iulia – Euro Şpring 0-2! Gol valabil Lăsconi…Unde vă grăbiţi, domnilor arbitri? (GALERIE FOTO)

Poate că acest comentariu va fi considerat subiectiv, însă nu se poate trece cu vederea ceea ce s-a întâmplat pe Cetate, aceste observaţii neavând rolul de a ştirbi cu nimic din meritele formaţiei care s-a impus azi la Alba Iulia! Cu câteva minute înaintea finalului primului mitan, Schiau a executat o lovitură liberă de la circa 25 de metri, portarul oaspeţilor a respins în faţă iar Lăsconi a marcat, dar centralul Rodina, la semnalizarea asistentului Sârb, a anulat golul. Spre surprinderea tuturor! Încă un episod comic cu arbitrii acestui joc s-a petrecut la final, atunci când aceştia au părăsit primii terenul de joc, plecând spre vestiare înaintea actorilor principali, jucătorii…Fără a le păsa de nimeni şi de nimic! „Rodina, se bat aştia, pe teren, ce faceţi?” a fost mesajul meu spre cei trei „fluieraşi”. La mişto! La care… să-i vezi ce sprint au băgat spre locul faptei…(n.a. de fapt nu s-a întâmplat nimic!). Altfel, sprinjenii au marcat prin G. Tănase (47) şi V. Popa (70) şi au dat lovitura pe Cetate în urma unui joc în care au fost mai buni! „Suntem minţiţi de şase luni, noi nu cheltuim cu jucători şi staff-ul tehnic cam cât are salariu o baschetbalistă, deci este clar că cineva doreşte doar răul acestei echipe şi a clubului la care sunt legitimaţi peste 150 de jucători! Dar, asta este şi trebuie să mergem în continuare, aşa cum putem! Dar, fără sprijin financiar din partea autorităţilor locale este greu să spunem cît vom mai continua!” a punctat Mihai Dăscălescu.

Unirea (antrenori Mihai Dăscălescu şi Marcel Rusu): 1. Căt. Suciu – 13. Rodean, 6. N. Rus (cpt.), 23. Matei, 18. I. Boancă, 14. Joldeş, 10. Schiau, 8. Cr. Păcurar, 11. Lăsconi, 7. T. Iacşa, 20. Seb. Culda (15. D. Dup, 9. Alex Popa, 19. Scrob, 7. B. Ştef. 16. An. David şi 24. Onacă nu au jucat).

Euro (antrenor Florin Berţa): 1. Mihăilescu – 23. N. Popa, 2. Marcu, 3. Ov. Muntean, 14. V. Popa, 11. Halmagy, 9. Risti, 88. Tecoanţă, 7. I. Mihaiu, 26. M. Popa (cpt.), 17. G. Tănase (12. Cotârlea, 13. Stancu, 20. Corcoveanu, 8. Pintea, 4. Dugulan, 94. Kucsinsky, 10. D. Mercurian). (Dan UDREA, foto Nicu PĂŢAN)

GALERIE FOTO


Acest Articol are 16 comentarii

  1. Dan

    iti dai seama,arbitrii!prima etapa si deja arbitrii!atat pot,sunt tineri ,in crestere,mai au de invatat!nu ii invatati sa dea vina pe arbitrii!

  2. Critic

    Puteti sa va introduceti numele sitelui Unirea Sport 😀
    Apropo si acel fault asupra unui jucator de la oasepti care a fost luat cu fulgi cu tot si s.a auzit pana in tribuna acea. Deci arbitraj sub nivelul asteptarilor in defavoarea ambelor echipe, mai mult sau mai putin..

  3. Adita

    A pierdut unirea arbitri sunt de vina!!!!!adevăru că euro au fost mai buni!

  4. Liviu

    Gol corect anulat, Unirea Alba Iulia (varianta a III-A sau a IV-a) subtire, subtire, subtire, umflata artificial de asa zisa presa de sprit a lui Dascalescu. Articol in rezonanta cu ziua de astazi: 23 august.
    TRAIASCA PARTIDUL COMU…, SCUZATI, TRAIASCA UNIREA ALAB IULIA !!!

  5. Fane

    Si cu acel gol anulat , scorul era 1-2 … Tot degeaba .. Sau nu ! Stai ca baietii s-au demoralizat si alta era soarta jocului . :))

  6. eu

    problema cea mare nu este faptu cum a arbitrat arbitri azi cu toate ca la Lasconi a fost gol valabil ci faptu ca acesti copii nu sunt sprijiniti de nimeni si aici ma refer in primul rand la CJ si CL care nu le da nici 1 leu si e pacat ca nu au sprijin ca sa poata face performanta si sa creasca ca fotbalisti Toate echipele din liga a 4 a sunt sustinute din bani publici iar municipiu Alba Iulia nu e instare sa sustina niste copii de perspectiva e pacat ca comune ca si galda sau ighiu au echipe in liga a 3 a si suporteri 100 la meci RUSINE CJ SI CL PENTRU FAPTU CA NU AJUTA ACESTI COPII

  7. Fane

    Pentru „eu” : cum adica problema nu este cum a arbitrat Rodina cand tot articolul este despre arbitraj ?

  8. coco

    frumos alba sport sau unirea sport
    nu dai rezultatele celelalte faci aici can can cu unirea

  9. Fane

    La fel cum ai sters comentariile ai putea sterge si articolul . Fiecare avem dreptul la o parere dar vad ca te deranjeaza parerile noastre. Si cam toti avem aceeasi parere 🙂

  10. ai

    mister cam toti cititorii sunt de aceeasi parere!si tu stii ca nu e vorba de acelasi utilizator,asa ca fii obiectiv alta data ,nu subiectiv!hai pa!

  11. Ami

    nu zice nimic că arbitrii au fost de vină pentru că Unirea a pierdut, chiar zice că Euro au fost mai buni! vaftă pentru toate echipele şi hai să fim mai buni unii cu alţii!

  12. calarasi

    O concluzie se desprinde din comentarile la acest articol: fiind partinitor fata de Unirea Alba Iulia riscati sa faceti din aceasta echipa „antipatia” judetului si ar fi pacat. Stati linistit o sa aiba grije AJF-ul Alba sa favorizeze Unirea, nu am nici cea mai mica indoiala in aceasta privinta. Cat despre sprijinul autoritatilor locale … asta mai vedem, sa ma mai gandesc.

  13. GIKA KONTRA

    as dori sa stiu de ce ati sters comentariul meu,pentru ca am aratat cat de dragut a fost dan udrea cu oaspetii?domnule ziarist,ai fost marea mea simpatie……acum esti marea mea dezamagire.nu este admis unui om care se pretinde ziarist sa scoata pe gura asemenea cuvinte.unirea a pierdut,poate a fost o intamplare vor spune cei care n-au vazut meciul dar buba trebuie cautata in alta parte,nu la CJ sau CL.mai ganditi-va!

  14. sprinjeanul

    vai de voi babelor,numa va plangeti,ca arbitri,ba nu va da bani consiliul local,ba ca-i de vina consiliul judetean samd.pai noi ce sa mai zicem?sa ne plangem si noi?n-avem vreme de asa ceva!dupa jocul care l-ati facut duminica cu euro nu merita sa mai aveti pretentii.

  15. AlbaSport

    Ai dreptate, Gika Kontra! Dar dacă ai fost acolo, ai observat că nu am spus niciun cuvânt, urât sau frumos, la adresa jucătorilor de la Şpring! BRAVO LOR că au câştigat! Restul…

  16. buratino

    Dar ce ai tu ca ziarist sa te dai la arbitri ,parca in liga a 5 erau cei mai buni arbitri ,mai e un pic pina la cota o 100 ….de goluri ,pardon de mismasi ,acum cind se joaca fotbal te dai la ei,de parca Uimirea e echipa ta,tu o patronezi ….sau poate asa e! HAI SURIANU SEBES !

Lasă un răspuns