În meci amical, CS Zlatna (juniori B1) – Unirea Alba Iulia (juniori A) 4-8! (GALERIE FOTO)

În drum spre cantonamentul centralizat de la Câmpeni, cazarea, masa şi recuperarea sunt asigurate de Pensiunea Balea din localitate, trupa lui Bebe Brumaru a făcut o “haltă”, în această dimineaţă, la Zlatna, acolo unde a disputat un joc amical în compania juniorilor B1 ai CS Zlatna, grupare pregătită de Ionel Danciar (n.a. a lipsit din motive personale) şi Sandu Kalanyos. Uniriştii au câştigat cu scorul de 8-4 (5-3), goluri marcate de D. Dup, B. Varga, B. Ştef, Cr. Păcurar, C. Uţă, D. Mândroc 2 şi Cl. Nistor autogol, Dar. Bustan a ratat un penalty respectiv D. Cristea 2-unul din 11 metri, Vl. Truţă şi L. Nistor. Albaiulienii a jucat cu M. Ignat – Oţoiu, Olar, Scrob, I. Boancă, Cr. Păcurar, N. Opriţa, B. Ştef, An. Oancea, B. Varga şi D. Dup după pauză intrând Uţă, Vl. Idita, I. Avram, Vl. Constantin, Captiu, Dar. Bustan, Maniu, Ispas, Cuştiuliţă, D. Mândroc şi Enceanu,  în vreme ce zlătnenii au replicat prin Ov. Lazăr – L. Nistor, Petrescu, Dar. Cristea, Vl. Truţă, A. Kiraly, Cărăbeţ, Leaş, Macarie, Cl. Nistor (G. Coza, An. Mărginean, Bradu, Cucu, Puşcău, Soos, Bârlog, Fleşer şi An Roşu). După joc, uniriştii s-au relaxat puţin la ştrandul din incinta complexului sportiv de pe malul Ampoiului! NU DE ALTA, DAR ÎNCEPE…”DISTRACŢIA”! (Dan UDREA, foto Nicu PĂŢAN)

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Închideți meniul