Ediţia a doua a evenimentului atletic „Alba Iulia City Race” se va desfăşura sâmbătă, 14 martie, în municipiul reşedinţă de judeţ. Acţiunea este una extrem de importantă, întrucât vorbim despre o manifestare sportivă de anvergură, care aduce notorietate şi un mare plus de imagine „Celeilalte Capitale”. Anul trecut la Alba Iulia City Race au fost prezenţi în jur de 600 de competitori, iar în acest an sunt aşteptaţi circa 1000 de participanţi. Pe lângă latura pur sportivă, „Alba Iulia City Race” înseamnă şi un impact de natură financiară, principalii beneficiari fiind hotelierii albaiulieni, care se bucură de un aflux al persoanelor prezente pentru câteva zile în urbe. La start se vor regăsi toţi atleţii de top pe care România îi are în acest moment, printre cele mai reprezentative nume fiind cele ale lui Ionuţ Zinca (al doilea clasat în ierarhia mondială a alergătorilor montani în anii 2013 şi 2014) şi Marius Ionescu (cel mai valoros maratonist român). După ce prima ediţie a fost promovată de Ana Maria Brânză, acum i-a venit rândul altui sportiv de top, Marian Oprea (declarat cel mai bun atlet român în ultimii doi ani, vicecampion olimpic la triplusalt, la Atena în 2004), să fie ambasadorul ediţiei din acest an şi promotorul acţiunii de marcă. Se poate spune că evenimentul sportiv de la mijlocul lunii martie aduce un “boom” pe plaja serviciilor hoteliere. Dacă majoritatea hotelurilor şi pensiunilor sunt deja ocupate, mai există totuşi o şansă. Şi anume Hotel KONTI, situat pe Şoseaua de centură a municipiului, acolo unde mai sunt libere 13 camere! DECI, SUNĂ LA 0721.364274! (D.U.)