Naţional Rădeşti – Unirea Alba Iulia 0-5! (GALERIE FOTO)

Uniriştii s-au impus, duminică după amiază, la Rădeşti graţie reuşitelor semnate de Schiau, Joldeş, D. Iancu, Lăsconi şi Marcu în vreme ce Ţon de la gazde a fost eliminat în minutul 44, imediat după marcarea primului gol al grupării fanion a judeţului! De remarcat faptul că suprafaţa de joc a fost una care a pus mari probleme uniriştilor, primul mitan fiind unul în care gazdele au reuşit să ţină piept alb-negrilor până aproape de final. Ca fapt divers, trebuie spus că terenul se află situat în spatele şcolii din localitate, între cimitir şi lanul de porumb, cam ciudată combinaţia dar a sta este…În rest totul a fost ok, cu excepţia accidentării ex-uniristului Emil Bucur, care a necesitat intervenţia celor de la ambulanţă! Şi atunci să vezi ce slalom a făcut şoferul de pe salvare printre jucători! Unirea a jucat cu Cotoară – Şandru, N. Rus, D. Iancu, Matei, Schiau, Ioani, Goguţa, S. Iacşa, Lăsconi, A. Ianc (cpt.) (Fl. Popa, Joldeş, Sg. Muntean, Onacă, Marcu). Sâmbătă, 4 octombrie cu începere de la ora 16.00, albaiulienii vor juca, pe Cetate, cu Sportul Livezile. (D.U.)

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns