Chiar în anul în care se împlinesc 90 de ani de la înfiinţarea grupării fanion a judeţului, Unirea Alba Iulia va reveni în fotbalul românesc, deocamdată în Liga a V-a. Într-o intervenţie telefonică la ardeleanulfm, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, Sorin Corpodean (foto în tricoul alb al Unirii Alba Iulia, cu numărul 10), a salutat reîntoarcerea, la nivel de seniori, „alb-negrilor” din Cetatea Marii Uniri în fotbalul românesc. „Mă bucur că s-a pornit pe alt drum iar noul nume al echipei AFC Unirea 1924 Alba Iulia reliefează cum nu se poate mai bine imaginea acestui club de tradiţie, un club ale cărui culori le-am apărat şi eu pe vremea în care eram fotbalist. Unirea Alba Iulia a produs jucători, mai ales juniori, care au ajuns la loturile naţionale ale României (n.a. ca să dau doar câteva exemple aş aminti numele lui Gicu Grozav, Nicuşor Stanciu, Florin Ilie, Fabian Himcinschi, Cipri Selagea, Vlad Ignat) şi sunt sigur că va mai produce şi în continuare. Cred de asemenea, că şi suporterii sunt bucuroşi de revenirea Unirii Alba Iulia, chiar dacă vorbim în acest moment de Liga a V-a, şi sunt încrezător că echipa va ajunge din nou unde-i este de fapt locul, adică acolo unde a fost cu ceva timp în urmă!” a punctat Sorin Corpodean. În altă ordine de idei, trebuie spus că după Andrei Ianc, ul alt fost component al formaţiei albaiuliene, Claudiu Oara, a revenit la echipă, luni după amiază fiind prezent la antrenamentul condus de Mihai Dăscălescu. Altfel, juniori A ai Unirii Alba Iulia (n.a. atacantul Sebastian Culda a fost reţinut în lotul de 30 al naţionalei României U 19) au programate în această săptămână două amicale, mâine şi joi de la ora 18.30, la Galtiu respectiv Vinţu de Jos, în compania juniorilor A1 ai respectivelor formaţii, în vreme ce echipa de Liga a V-a va evolua, sâmbătă de la ora 10.00, la Miceşti în compania celor de la FC din localitate, nou promovaţi în Liga a IV-a.
Dan UDREA


Nu se afiseaza tot programul turului in liga a 4 a?
este o mare rusine faptu ca Unirea incepe din liga a 5 a o echipa cu o asemenea traditie si istorie sa inceapa asa de jos este greu sa ajunga sus Ajf trebuia sa o inscrie in liga a 4 a ca de acolo putea porni mai bine asa mai pierde un an degeaba in liga a 5 a unde nivelu e foarte scazut si unde acesti copii nu pot creste in performanta
Mai oameni buni nu va mai bateti joc de aceasta echipa,trezitiva in ceasul al 12 , măcar in liga a 4 cum sa joci in liga a 5, nu va gânduri la copii astea nu au vestiare in deplasari vine iarna, …bine ca pot alte primari de pe sate sa ajute echipele lor si noi un oraș ca Alba nu putem face nimic, as propune ca echipa sa își schimbe numele in FC Uimirea Havela si sa joace in santuri pe dale …