Mâine, cu începere de la ora 17.00, la Zalău se vor întâlni formaţia locală FC şi liderul Metalurgistul Cugir într-un meci extrem de important pentru ambele formaţii. Astfel, gazdele au nevoie ca de aer de punctele puse în joc pentru a prinde în ceasul al 12-lea play-off-ul, în vreme ce cugirenii joacă doar cu gândul la un nou succes care să-i scoată pe zălăuani din play-off, nu de alta dar în cazul în care sălăjenii ar accede în respectiva fază a competiţiei trupa de la poalele Drăganei ar pierde cinci puncte (n.a. în play-off se iau în considerare doar punctele acumulate în jocurile directe cu formaţiile calificate, iar în tur la Cugir a fost 2-2)! Declaraţiile, conform sportulsalajan.ro, din cele două tabere sunt elocvente. “Venim la Zalău pregătiţi să câştigăm jocul.Nu ne interesează alte calcule noi vrem să câştigăm şi să ne continuăm forma bună. Fără nicio supărare pentru cei din Zalău, dar noi preferăm Baia Mare în play-off, fiindcă stăm mai bine la punctajul direct. Sper să se joace fotbal, să avem un arbitraj corect şi să nu se apeleze la alte tehnici de a câştiga. FC Zalău a impresioant în acest retur şi chiar dacă a renunţat la jucătorii cu experienţă, a compensat cu tinereţea şi dorinţa de afirmare a jucătorilor tineri. Ar fi păcat să se joace prin alte părţi decât pe teren”, a declarat Marius Opric, antrenorul de la Metalurgistul Cugir. Preşedintele de la FC Zalău, Ioan Morar a afirmat: “Suntem pregătiţi să înfruntăm toate problemele şi sperăm să trecem cu brio peste acest meci, chiar dacă ne lipsesc doi jucători importanţi. Ar fi frumos să prindem play-off-ul, dar nu va fi nicio tragedie dacă nu ne vom califica. Am auzit tot felul de variante şi multe echipe se mobilizează ca să nu intrăm noi în play-off. Cugirul ne prinde cum este mai rău. Noi trebuia să rezolvăm calificarea în play-off, în tur, dar atunci, cu toate vedetele am pierdut câteva meciuri cu adversari modeşti. Nu am nimic ce să reproşez actualului lot şi conducerii tehnice, chiar dacă nu ne vom califica în faza superioară a campionatului. Băieţii se vor mobiliza pentru victorie şi vor fi motivaţi”. Arbitri Bălăcescu Liviu (Timişoara), Bălan Marius (Dej), Todea Anghel (Cluj), observatori Păduraru Vasile (Suceava) şi Vigu Iosif (Satu Mare). (D.U.)

