BASCHET FEMININ ICIM Arad şi CSU Alba Iulia s-au duelat pentru a doua oară în Liga Europei Centrale, în această seară în Polivalenta din Arad, iar CSU Alba Iulia a reuşit să se impună. În meciul contând pentru etapa a 8-a din CEWL, ICIM Arad – CSU Alba Iulia 59-61 (14-15, 10-14, 14-16, 21-16). Au marcat pentru gruparea din Cetatea Marii Uniri, Marina Mandic – 12, Breanna Salley – 11, AnneMarie Părău – 8, Chastity Reed – 8, Chadijah Whittington – 6, Sasa Cadjo – 6, Larisa Toma – 4, Ildiko Nagy – 4, Tiffany Brown – 2 şi Alexandra Uiuiu. În urma acestui rezultat, ambele formaţii sunt deja calificate în Final Four-ul întrecerii continentale, CSU Alba Iulia mai având două întâlniri pe teren propriu, cu Flying Foxes Viena (miercuri, 5 februarie) şi Valosun Brno (marţi, 11 februarie).
Declarație Miroslav Popov: Știam că ne așteaptă un meci dificil, dar le-am spus fetelor să joacă fără presiune, să exersăm unele lucruri, pentru că meciul nu a avut o mare importanță pentru noi. Bineînțele cele două echipe joacă mereu la victorie, însă eu am vrut ca jucătoarele mele să fie relaxate, să încercăm lucruri noi și să vedem cum putem depăși Aradul, în apărare și atac, acesta a fost principalul scop astăzi. Dar meciul a fost unul bun per ansamblu pentru noi, chiar dacă am ratat din nou mult, în plus arbitrii nu ne-au acordat multe faulturi, iar eu am primit un tehnic nejustificat, însă cu toate acestea am câștigat. Am făcut însă din nou o apărare bună, cu excepția ultimelor minute din sfertul patru, când puteam chiar pierde, însă am avut și puțin noroc. Îmi felicit jucătoarele pentru partida făcută astăzi și continuăm să ne antrenăm, să muncim, pentru îndeplinirea obiectivelor. (Sorin STANCIU, Comunicat de presă CSU Alba Iulia)
VOLEI FEMININ Volei Club Alba Blaj a realizat a doua victorie din 2014, în Sala “Timotei Cipariu” din Mica Romă, cu CSM Târgovişte, scor 3-0 (25-22, 25-17, 25-21), meci contând pentru runda a 15-a a Diviziei A1 la volei feminin. Conjudeţenele au mizat pe Adina Salaoru, Luminiţa Trombiţaş, Florencia Busquets, Adriana Dudnic, Millagros Collar, Roxana Ivanov, Katija Medved (Miroslava Kijakova, Ramona Rus-n-au evoluat Vali Rusu, Denisa Viloiu, Adina Stanciu). După această etapă, echipa pregătită de Branko Gajici se clasează pe locul al 3-lea, 13 victorii şi două înfrângeri, 38 de puncte. (D.U.)

