Liga a IV-a, etapa a 2-a! Echipe, rezultate, marcatori, clasament, etapa viitoare! Arena Alba Iulia – Mureşul Vinţu de Jos LIVETEXT AICI! (GALERIE FOTO)

Sâmbătă, ora 11.30: OLIMPIA AIUD – INTER CIUGUD 1-1 (0-0). R. Ţălnar (87) respectiv Gherman (84).

„Olimpicii” au început cu Hagiu – Silea, G. Szekelyi, Em. Bucur, Gatea, B. Bucur, Cotoară, R. Ţălnar, M. Felindean, Căt. Mureşan, Val. Drăgan (Gânscă, Hagău, Ghirca, Tat), oaspeţii replicând prin Bicheşi – Creţiu, Andreica, A. Miclea, M. Oprea, Frătean, R. Truşcă, Gherman, A. Truşcă, Bodolan, Budişan (Roman, Baciu, A. Florea, Căpuşan. Bara nu a jucat). La juniori, aiudenii au câştigat cu 5-2, trei goluri Ciubucă şi câte unu Trifan şi Epure! Hagiu a respins, în prima repriză, în bară un şut expediat de la circa 35 de metri de A. Truşcă! Declaraţia zilei îi aparţine unui hâtru din tabăra aiudenilor: „Suntem în grafic, după două etape am rămas neînvinşi dar nici nu am bătut pe nimeni!”. Scurt şi la obiect! FC CUGIR – VIITORUL SÂNTIMBRU 1-0 (0-0). Vl. Rancea (52).

Gazdele folosesc o formaţie care-i cuprinde pe Costea – Breaz, Şumuţiu, Păduraru, I. Marcu, Il. Cristea, Bulgaru, Gruian, Petruse, Vl. Rancea şi Nagy (Simina), în vreme ce sântimbrenii răspund cu D. Stănilă – E. Hălălae, Sg. Oara, C. Hălălae, Dumitrescu, Ioo, M. Lupşan, Samoilă, Drăghici, Dumbra şi Diaconu (Creţa, Trif, Borşoi, Ruscă). „Am câştigat în faţa unei echipe bune, la capătul unui meci frumos pentru acest nivel. Pentru asta îmi felicit jucătorii dar şi echipa oaspete” a spus Lae Muntean, preşedintele cugirenilor.

Sâmbătă, ora 17.00: ARENA ALBA IULIA – MUREŞUL VINŢU DE JOS (LIVETEXT DE PE STADIONUL CETATE DIN ALBA IULIA-FOTO 1-14). 1-0 (0-0). N. Găldean (55).

Pe stadionul doi al Complexului Cetate din Alba Iulia, în prezenţă a circa 200 de spectatori, Fane Fogoroşi i-a trimis în teren pe Ov. Barna – Stan, D. Pop, Cos. Simtion, Circov, Hârciagă, Cocoară, Mercean N. Găldean (89, Boanchiş), Savu (78, Deaconu), Cip. Brânză (67, Dendiu, 70, Haiduc) (R. Cotoară, M. Moldovan), vinţenii lui Ghiţă Medrea fiind A. Roman – N. Barb, Onu (65, Lăcătuş), Agripini, Sârbu, Răcăţăian, S. Javla, Fleacă, Bâldea (67, M. Barb), I. Trăscăian (72, Todoran), Mitea (38, Albu) (I. Barbu, A. Florea, Pâclişan).

Joc echilibrat în primele 15 minute, fără prea mari oportunităţi în faţa celor două porţi.

Minutul 18. A. Roman salvează excelent din faţa lui Mercean, aflat la circa 12 metri de poarta vinţenilor.

Pauză, fără gol la Alba Iulia!

Minutul 55. GOOOL ARENA! N. GĂLDEAN, scăpat singur, driblează portarul şi înscrie în poarta goală! 1-0!

Minutul 67. Intervenţie, din nou, foarte bună a lui A. Roman în faţa lui Mercean.

Minutul 75. Albu trage în stâlpul din dreapta lui Ov. Barna.

Minutul 84. Fleacă trimite peste transversală din lovitură liberă de la circa 22 metri.

FINAL DE MECI, ARENA BIFEAZĂ AL DOILEA SUCCES STAGIONAL ŞI ESTE VICELIDER, LA GOLAVERAJ, PRIMA POZIŢIE FIIND OCUPATĂ DE FC CUGIR! „Chiar dacă am învins la limită, cred că am câştigat meritat, am fost echipa care a pasat mai mult, care şi-a creat o sumedenie de ocazii de gol. Însă dacă nu am marcat, am fost nevoiţi să avem emoţii până la final. Ne aşteaptă un nou joc dificil, sâmbăta viitoare la Sântimbru, o partidă grea cum de altfel se anunţă cam toate jocurile din acest campionat” a declara Fane Fogoroşi, antrenorul Arenei.

CS OCNA MUREŞ – INDUSTRIA GALDA DE JOS 0-2 (0-0). Fl. Baghiu (52), An. Cernea (65).

Găldenii lui Alin Hancăş în formula Căt Ştef – Căt. Ivaşcu, Morariu, Vântu, Cr. Ivaşcu, An. Cernea, Lungu, P. Medrea, Chirilă, Apetri, Fl. Baghiu (Birk, Alecu Alexandru, Neag, Aldea) au câştigat primele puncte în acest sezon pe terenul unei formaţii care i-a cuprins pe Szabo – Vaidasigan, Raţiu, Otvos, Damian, Pereat, Arinar, Chesnoiu, Olar, A. Gabor, Taăcă (Mirea,Andraş, Lăcău. Belea).

Duminică, ora 11.30: PERFORMANŢA IGHIU – METALUL AIUD (FOTO 15-22) 1-2 (1-1). Joldeş (6) respectiv Muntean (24, 63).

Paul Ciucă îi foloseşte pe Pojar – Soporan, C. Oltean, Ov. Turuş, Năcreală, Frenţiu, G. Toma, S. Turuş, Joldeş, Iuoraş, Bălaş (Mitea, D. Dănilă)în vreme ce Radu Andone i-a trimis pe teren pe Ranca – Groza, Lazea, Todea, Andrea, Muntean, M. Moga, R. Bălan, Toni Vlad, B. Cristea, Coltor (Pitea, A. Bălan, Vaida, Bleza). Aiudenii au întors rezultatul şi au acumulat maximum de puncte după două etape, în vreme ce ighienii nu au, încă, niciun punct în clasament!

ENERGIA SĂSCIORI – RAPID CFR TEIUŞ 4-0 (2-0). Aloman (33), Sorin Gheorghe (43), Bodea (58, 65).

Duminică, ora 17.00: DALIA SPORT DAIA ROMÂNĂ – CUPRIROM ABRUD 2-1 (2-0). Mihalache (42), Bişboacă (44) respectiv R. David (84).

Dăienii a jucat c Cibu- Hileagă, Colcer, H. Marian, Schiau, Bişboacă, Em. Dragomir, Mihalache, Rahovean, M. Benga, G. Jurcă (Vlaic, Stoia, Dragoş, Cipobotariu). Abrudul  evoluat în formula Barta – Pleşa, Buglea, Stan, V. Mureşan, Burz, Kopandy, Mornea, Olelei, A. Paşca, R. David (Borza, Sularea, Bercea). „Am jucat mai slab astăzi, suprafaţa de joc a fost una de calitate îndoielnică, poate unl dintre golurile gazdelor s-a marcat dintr-o poziţie de ofsaid, dar nu căutăm scuze. Am piredut şi asta este”, a declarat Costică Moldovan, antrenorl abrudenilor.

Dan UDREA, foto Nicu PĂŢAN

CLASAMENT

1.MEATALUL AIUD 2 2 0 0 6-3 6p +3

2.FC Cugir 2 2 0 0 3-0 6p +3

3.Arena A. Iulia 2 2 0 0 2-0 6p +3

4. Energia Săsciori 2 1 0 1 6-4 3p 0

5-6.Viitorul Sântimbru 2 1 0 1 2-1 3p 0

Industria Galda 2 1 0 1 2-1 3p 0

6. Cuprirom Abrud 2 1 0 1 2-2 3p 0

7. Dalia Sport Daia 2 1 0 1 2-3 3p 0

8-9. Olimpia Aiud 2 0 2 0 1-1 2p -1

Inter Ciugud 2 0 2 0 1-1 2p -1

10. CS Ocna Mureş 2 0 1 1 0-2 1p -2

11. Rapid Teiuş 2 0 1 1 0-4 1p -2

12. Performanţa Ighiu 2 0 0 2 1-3 0p -3

13. Dalia Sport Daia 2 1 0 1 2-3 3p 0

14. Mureşul Vinţu 2 0 0 2 0-3 0p -3

Etapa a 3-a: *sâmbătă, 14 septembrie, ora 11.30: Metalul Aiud – Dalia Sport Daia Română; ora 17.00: Cuprirom Abrud – FC Cugir, Viitorul Sântimbru – Arena Alba Iulia; *duminică, 15 septembrie, ora 11.30: Performanţa Ighiu – Energia Săsciori; ora 17.00: Mureşul Vinţu de Jos – CS Ocna Mureş, Industria Galda de Jos – Olimpia Aiud, Inter Ciugud – Rapid CFR Teiuş.

GALERIE FOTO



Acest Articol are 36 comentarii

  1. asvs

    Multumiri albasport!!!

  2. asvs

    Multumiri albasport!!!Dar de la Olimpia si Cugir nu transmiteti nimic?

  3. AlbaSport

    Echipe, rezultat pauză-final!

  4. asvs

    Ok.E bine.Multumiri!

  5. diw

    O reactualizare a scorurilor?

  6. as

    reactualizare a scorurilor?

  7. diw

    Ti am zis ca santimbru nu are meci usor la cugir.Nu zic ca nu aveti echipa rea.dar fata de cugir…

  8. as

    Olimpia a scos un egal cu greu

  9. suporter aiud

    Da-le nelutule bani si mese.

  10. gherman I.

    Sa ma scuze cei de la Olimpia .. nu greu … ci foarte greu…. Nu stiu daca in meciul asta ei au stiut ca noi avem portar… Nu cred ca l-au vazut(cu exceptia unei faze unu la unu a lui FELINDEAN ). Frumos golul lui TALNAR. In rest le urez multa bafta. Noi vom munci in continuare .

  11. gherman I.

    Scuze trebuia sa incep cu felicitarile pentru baza sportiva ( vestiare si gazon ). Si un mesaj pentru prietenul meu GAGA … nu uita pe antrenori ii tin rezultatele. Sper sa stai cat mai mult pe banca ….ca si antrenor … desi mai ai multe de aratat ca si portar.

  12. ionel-moldovan

    dupa cite vad din rezultatele obtinute este un campeonat destul de echilivrat si strins in scoruri , nu ca pe vremuri cind erau 2-3 echipe care cistigat aproape tot la scor si restul se chinuiau,bravo

  13. .....

    Ocna Mures- Industria 0-2 ,Min 60

  14. diw

    pai sunt asa: Performanta, Galda,Arena,Cugir si Santimbru echipele foarte bune. Si noi restul…

  15. Perfect

    Pai restul de ce nu sunt bune?…Oare ?…Ati transferat ceva jucatori,ati investit ceva ?…Intrebarea aceasta sa o puneti,normal ca daca nu aduci jucatori buni nu poti avea performanta,Echipele alea s-au intarit foarte mult vara aceasta,se vrea sa se arate ca si in liga 4 exista meciuri foarte tari,Respectul lor !

  16. NELUTU DEMETER

    FELICITARI ECHIPEI METALUL AIUD !

  17. diw

    Bravo lor ca s au intarit,eu nu am comentat ca de ce s au intarit.au sprijin moral cat si financiar.Felicitari lor!!!

  18. ioio

    Asa incet incet cat ca este doar inceputul editiei,deja echipele tari isi spun cuvantul si se aseaza usor in fruntea clasamentului.Pe langa cugir,santimbru,arena si industria ,noua senzatie a inceputului de sezon Metalul isi face si ea loc printre puterile seriei acesteia!Din nefericirea suporterilor seriei acest clasament se imparte in doua :primele 4-5 echipe foarte bine pregatite,care au un avantaj foarte mare de celelalte echipe ale seriei !Sa speram totusi ca va fi un camponat dificil si meciurile tari sa nu se rezume doar la cele 4-5 echipe! BAFTA TUTUROR!

  19. asdv

    Ce se intampla cu Performanta?…se aude ca nu se mai vrea sa se investeasca in echipa si ar lua drumul desfintarii !

  20. ionel-moldovan

    Metalul a fost de cind stiu eu un club cu istorie buna in judet din pacate cu anii sa pierdut putin din evolutie, ce ma surprinde echipe care provin din localitati mici ca sa nu zic comune GALDA SINTIMBRU DAIA SAU IGHIU care dau randament foarte bun, si ma surprinde echipe care inainte erau fanion acum de abia se vad , SODA CFR, unde este HIRTIA,
    Salutari si succese pt toti

  21. ionel-moldovan

    Punctele sint scumpe se lupta foarte mult vad ca antrenorii sint defensivi doar AIUDUL M, are 6 goluri marcate restul 1-2-sau 3 , se vede ca presiunea este mare , eu imi aduc aminte meciuri cin jucam cu Monolirul sau Dacia cu Hirtia , unul care imi face placere cu Hirtia , pierdeam 0-3 la pauza si am terminat 4-4 cu un hat-trik al meu , sau 4-0 cu SODA erau alte vremuri ,

  22. asdv

    Stai linistit ca Aiudul nu o sa tina pasul cu celelelate echipe tari !…Sa ii vedem cand joaca contra echipelor foarte tari atunci cum se descurca!…Si da,momentan echipele din localitatile mici fac legea sa zic asa ,sunt cu mult peste echipele din orase ! Si nu doar la echipa,ci si la baze sportive,terenuri,multe altele! Felicitari tuturor!,,,Lupta se va da intre cele 4 echipe conduse de Alin Hancas ( cu un lot foarte puternic,foarte tanar si cum au zis si cei de la Ocna :nu au mai intalnit o echipa asa bine pregatita fizic,sa alerge 90 de minute si sa se mizeze pe atac chiar si cand scorul era 2-0 in favoarea lor ,Felicitari baietilor de acolo si antrenorului lor ! ),,Fane Fogorosi ( o echipa bine pregatita ,organizata,cu un antrenor foarte bun care stie sa lucreze cu baietii de acolo !,,)..echipa condusa de Sorin Marginean ( echipa buna ,aratand asta si in primele 2 etape,baieti buni dar la cugir nu au putut face fata cu brio la conditia fizica pentru a duce rezultatul nul pana la capatul meciului ) si sa vedem echipa antrenata de Paul Ciuca care are un start de sezon dezastruos,,speram sa-si revina sa fie un campionat mai puternic,,nu doar 3-4 echipe si restul praf !,,Bafta tuturor jucatorilor !

  23. asvs

    Ionel asta se cam lauda singur!

  24. O.M

    pai este normal sa alerge 90 de minute,sunt foarte tineri toti,conditia fizica nu se face asa peste noapte,doar prin munca,antrenamente,seriozitate !Luati exemplu !!…Degeaba ii critica toata lumea ca nu au experienta pentru acest nivel si multe altele,,dar noi cei de la ocna am simtit-o pe „pielea noastra” sa spun asa….arata ca o echipa care a jucat de 5-6-7 ani tot impreuna,nu ca si o echipa nou promovata !Dupa meci ne felicitam portarul ca ne-a salvat de la umilinta prin paradele sale !…Succes industria si lasa-ti contestatarii sa va critice,voi demonstrati-le in teren cand le vine vremea !

  25. pt O.M

    adevarat tot ce ai zis d-nule…se poate vedea si la Performanta ..degeaba ai jucatori cu experienta in liga aceasta,,nu mai este fotbalul din anii trecuti,acuma se pune baza pe forta fizica,,,,Performanta are multi jucatori trecuti de prima varsta,nu se mai poate face performanta cu acestia.Da asa cate 2 maxim 3 jucatori mai cu experienta merge,dar pe langa acestia trebuie sa fie niste pusti care sa alerge sa recupereze pentru a le da mingea varsnicilor sa o piarda,,nu e corect nici asa !.

  26. ionel-moldovan

    asvs / nu stiu cine esti si ce ai facut tu pt si in fotbal dar de 1 ar trebui sa te speli pe dinti cind vorbesti cu mine sau opinezi de mine si cu dvs te rog

  27. asvss

    asdv, tu vorbesti din ziare sau la plezneala? de unde ai scos aia cu sintimbru ca nu a rezistat fizic la cugir? mai toti jucatorii au jucat slab, dar nu din cauze fizice sau altceva. va dati toti analisti pe internet numa asa sa va bagati in seama. incercati si la digi sau gsptv 😛

  28. asvss

    ionel moldovan poate ne pui si un cv ca n-am auzit de tine pana acuma.

  29. asvs

    Lasatil in pace pe ionel!trebuie sa ii vb cu dumneavoastra.auzi la el.apropo,bravo tie ca ai jucat fotbal si ai dat hat-trik!!!BRAVO!FELICITARILE noastre!!!!!!!!

  30. asvs

    Lasati-l in pace pe ionel!trebuie sa ii vb cu dumneavoastra.auzi la el.apropo,bravo tie ca ai jucat fotbal si ai dat hat-trik!!!BRAVO!FELICITARILE noastre!!!!!!!!

  31. asvs

    Hahaha.ce dume ai in tine mah.dumneavoastra.vorbeste frumos!!!!!!!!!!!!

  32. asvss

    Du-te bah cu sucina ta si te impusca! Stai in Spania sa hamalesti la boltari sau sa stergi bosorogi si babe la c.r si esti mare fotbalist sau ce te mai crezi tu? Ce sa-ti povestesc, parc-ai fi Del Bosque, nu alta! Plimba sucina si canta la alta masa!

  33. im

    macar eu am ce hamali si pe cine sterge ma r……..e tu ca sa te bage cineva in seama trebuie sa scrii pe aici ca altfel nici acasa la tine nu te asculta sau citeste nimeni ,p………e

  34. asvss

    Tu te bagi in seama, f…..e, sterge babele la c.r si taci! Eu sunt ascultat pentru ca sunt la mine acasa, la mine in tara, n-am plecat sa slugaresc prin gunoaiele altora ca tine! Ia-ti sucina-n gura si mucles!

Lasă un răspuns