Înaintea plecării în turneul din Serbia, echipa feminină de baschet CSU Alba Iulia şi-a prezentat, astăzi, lotul, cu care trupa condusă de Miroslav Popov şi George Lăncrănjan va lupta pe trei fronturi: Cupa Europei Centrale, Liga Naţională şi Cupa României. Prima echipă din Alba care va lua startul într-o întrecere continentală are obiective îndrăzneţe: cupa şi campionatul. “Avem o echipă cu totul nouă, cu trei jucătoare tinere şi şapte baschetbaliste nou venite. Vom avea adversari la campionat pe Sepsi Sf. Gheorghe, dar fiecare echipă este periculoasă“, a spus Popov. La întâlnirea cu mass.media au participat, pe lângă staff-ul tehnic şi administrativ şi Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean, împreună cu Danial Breaz şi Moise Ioan Achim. “Mă bucur că baschetul a crescut de la an la an, dacă la început nu câştigam niciun meci, acum ne vom lupta pe trei planuri“, a spus Lăncrănjan. “Sunt onorată şi vrem să obţinem rezultate cât mai bune, dacă se poate să luăm titlul. Cred că ne vom bate cu Arad, CSM Satu Mare, poate Alexandria, nu ştim ce va putea Târgovişte, ce echipă va avea”, a afirmat Părău. “Am venit aici la îndemnul antrenorului Popov şi vreau să luăm campionatul“, a precizat Sasa Cadjo. “Pentru mine contează că voi acumula experienţă, dar mă bucur că voi avea prilejul de a lucra cu doi antrenori foarte buni. Phoenix Galaţi, de unde am venit este o echipă nou-promovată, un adversar facil pentru debut“, a precizat Sica Cuzic. La întâlnire a mai fost prezent şi Nicuşor Marcu, noul director sportiv al clubului universitar. Bazându-se pe sprijinul financiar venit dinspre Ministerul Educaţiei Naţionale şi a Consiliului Judeţean Alba, Consiliul Local, cărăra li se alătură sponsori privaţi precum Transavia, Albalact, Livio Dario şi Roşia Montană Gold Corporation, formaţia albaiuliană va avea un buget de aproximativ 230.000 euro, mai mic decât în stagiunea precedentă, încheiată pe poziţia a 4-a. Din lot fac parte Ildiko Nagy, Alexandra Uiuiu, Larisa Toma (SCM Craiova), Anemarie Părău (CSM Satu Mare), Sica Cuzic, Mihaela Gherman, Andreea Beldian (LPS Alba Iulia), Breanna Salley (revenire, după un sezon în care n-a jucat), Jovana Vukoje, Tiffany Brown (Danzio Timişoara), Sasa Cadjo (Partizan Galenka), Chastity Reeed (Elityur Netanya), Jessica Bradley (Angers). “Sperăm să ne atingem măcar unul dintre obiective“, a spus Bogdan Duma, preşedintele CA. “Bugetul este mai mic decât anul trecut, dar vrem cupa şi campionatul. Depinde cât de bine îţi gestionezi banii. Ne bucuă enorm că jucăm acasă, la Alba Iulia, partidele din Cupele Europene, pentru spectatorii locali ne-am înscris. Refuzam să participăm dacă jucam la Sibiu sau altundeva“, a apreciat Daniel Breaz. CSU Alba Iulia va pleca joi dimineaţa în Serbia, pentru a susţine o serie de partide de verificare, sub comanda lui Popov aflându-se 10 jucătoare (nu vor face deplasarea junioarele Sica Cuzic, Mihaela Gherman şi Andreea Beldian). Primul meci disputat va fi joi seara, la Vrsec, de la ora 20.30 (ora locală), împotriva naţionalei Algeriei, iar a doua zi, în aceeaşi localitate, vor urma alte două întâlniri, cu echipa locală (ora 12.30), respectiv naţionala Senegalului (ora 20.00). În weekend este prevăzută participarea la un patrulater la Vrbas, alături de Partizan Belgrad, Radivoj Korac şi BC Danzio Timişoara, primul meci fixat fiind sâmbătă, 7 septembrie, la ora 15.30, cu echipa gazdă, Radivoj Korac. (D.U. foto, şi video N.P)
GALERIE FOTO
VIDEO











