Olimpia Aiud (juniori A1) – Unirea Alba Iulia (juniori B) 0-2!

La revenirea din cantonamentul centralizat de pregătire de la Câmpeni, trupa lui Bebe Brumaru (n.a. au lipsit din cauza unor mici probleme medicale D. Dup, Ştef şi Varga) a câştigat amicalul, s-a jucat pe noua bază sportivă Aiudelul, de la Aiud prin dubla semnată de Vl. Constantin. Au jucat următorii: Baba – Olar, Scrob, Onaca, Boancă, Fulea (cpt.), Goguţa, Uţă, Vl. Constantin, Nicoară, S. Iacşa (Suciu, Vonya, Idita, Avram, Hârbea, Maniu, Cuştiuliţă, Luca) în timp ce la „olimpici” au evoluat Ursu – Bolog, Sas, Ignat, Cioca, Mureşan, Miske, Şimandi, Epure, Ciubucă, Bordean (Mărginean, Bic, Luca, Ocnean, Gâlea, Moga),„Am terminat cu o victorie, în faţa unei echipe bune care a avut în componenţă jucători cu doi ani mai mari ca noi, un cantonament greu dar şi frumos iar ideile de joc încep încet-încet să se cristalizeze. Mai suferim la nivelul cuplului de fundaşi centrali însă am certitudinea că până la ora startului oficial vom remedia şi acest lucru. Mulţmesc în numele meu şi al copiilor domnului Balea, patronul pensiunii cu acelaşi nume din Câmpeni, pentru condiţiile foarte bune oferite, de fapt ca întotdeauna, pe timpul acestui stagiu montan” a punctat antrenorul Bebe Brumaru. Următorul joc al uniriştilor va avea loc sâmbătă, 24 august, de la ora 12.30, pe Cetate cu Ardealul Cluj. (D.U.)

Acest articol are un comentariu

  1. CS OLIMPIA AIUD

    Multumim si noi d-lui Bebe Brumaru si echipei clubului UNIREA(B)pentru joc si ii mai asteptam, atunci cand, in programul ambelor echipe va exista o „fereastra” !

Lasă un răspuns