La inaugurarea arenei din Galtiu, Viitorul Sântimbru – Arena Alba Iulia 5-1!

Deşi primele meciuri s-au jucat ieri, în cadrul Cupei Prieteniei (competiţia sportivă a festivalului AFRODA care se desfăşoară la Galtiu), câştigată de gazde (comuna Sântimbru, 5-0 în finala cu Rădesti), primul meci (amical) a avut loc în această dimineaţă, de la ora 10.30, între Viitorul Sântimbru şi Arena Alba Iulia. În prezenţa primarului comunei Sântimbru, Ioan Iancu Popa si a viceprimarului Florin Goţa,  partida inaugurală s-a încheiat cu scorul de 5-1 (0-1) în favoarea gazdelor, golurile fiind marcate de Samoilă (62′ şi 73′ – ambele din penalty), Dumitrescu (75′), E. Hălălae (80′), Ruscă (83′) respectiv Cip. Brânză (10′). Viitorul Sântimbru (antrenor Sorin Mărginean): Pojar – Sg. Oara, Ov. Crisan, Borşoi, Dumitrescu – Ioo, M. Lupsan, Samoilă, Drăghici – E. Hălălae, C. Hălălae (Creţa, Ruscă, Trif). Dani Stănilă a semnat pe 1 an cu Viitorul Sântimbru iar Diaconu (ambii ex-Sportul Sebeş) este plecat în Spania, de unde se va întoarce pe sfârşitul săptămânii şi se va negocia si cu el un transfer. Marţi se va lămuri şi situatia lui Mura şi Pojar (ambii ex Hidro Şugag). Tot marţi, echipierii Viitorului vor efectua vizita medicala, la stadionul din Galtiu, şi pe această cale cei din cadrul grupării sântimbrene îi mulţumesc d-rei doctor Anişoara Ţăran, care se va deplasa la faţa locului cu un întreg arsenal de aparatură medicală. Arena Alba Iulia (antrenor Fane Fogoroşi): Ov. Barna – Stan, Boancheş, Cos. Simtion, Circov – M. Florea, Savu, Hârciagă, Deaconu – D. Florea, Cip. Brânză (R. Damian, Moldovan, Marcu, Băcilă). Din varii motive au lipsit Cocoară, D. Pop, Bucur şi Haiduc. (D.U.)

Acest Articol are 11 comentarii

  1. liga 4

    Asa s-au inteles echipele,,sa castige echipa gazda deoarece au inaugurat terenul si sa nu piarda de la primul meci jucat pe el!…Intr-o partida oficiala scorul era invers proportional cu cel de astazi !!

  2. micestianu

    Ba-i p…….r de la mihalt chiar am fost la meci si am vazut o echipa foarte buna la sintimbru bravo baieti ca ati batut p…….e alea.

  3. liga lu'peste

    N-a fost nici o intelegere, baietas care visezi blaturi! Ai lui nene-to Fane au terminat bateriile, spre lauda sintimbrenilor, care jucasera (6 dintre ei) vreo 4 ore si sambata la Cupa Afroda!
    Alba-sport, Stanila si Diaconu nu sunt legitimati la Sintimbru!

  4. SE STYE :))

    liga lu peste mai citeste odata articolu !

  5. liga 4

    poze cu noul teren nu sunt?????????????…ca de 10 ori s-a tot zis ca se inaugureaza si meciurile oficiale tot pe aratura aia joaca :-j….

  6. nextcrew

    Pojar si Mura ce se intampla cu ei.

  7. SE STYE :))

    mno mh a liga lu peste cum ii treaba cu stanila si diaconu ?

  8. liga lu'peste

    Stanila da, Diaconu ba! Inca! 😉

  9. SE STYE :))

    si diaconu numai ca momentan este plecat in spania daca nu ma insel !

  10. asvs

    plus rancea, din cate am auzit eu.

  11. SE STYE :))

    poate ai auzit bine ! dar mai exista un transfer care va fi anuntat oficial martea vit !

Lasă un răspuns