La finalul turului trecutei ediţii de campionat a Ligii a III-a, gruparea albaiuliană Europa s-a mutat la Chişineu Criş, dar după un retur mai puţin reuşit, formaţia a retrogradat în cel de-al patrulea eşalon al fotbalului românesc. Joi, pe adresa „europenilor” a sosit, conform unor surse de încredere, o scrisoare, din partea diriguitorilor „sportului rege” din spaţiul carpato-danubiano-pontic, prin care clubul albaiulian era invitat să participe în noul sezon competiţional al…Ligii a III-a! Aşadar, după barajul de pomină dintre Rapid şi Chiajna, după propunerea, tot mai des vehiculată, ca primul eşalon să fie alcătuit din 20 de formaţii, asta în pofida faptului că s-au disputat deja trei etape ale unui campionat în care au foat înscrise iniţial 18 grupări iar Concordia Chiajna-reprimită de TAS, nu a jucat încă niciun meci oficial, sarabanda invitaţiilor continuă! Ca la nuntă, frăţioare…(D.U.)


Am decis sa arătăm că fotbalul e un sport rege şi nu o nuntă, unde se pun banii în plic!!! la care prmim invitaţie, fara plic (prin fax)