Scrisoare deschisă către Nicolae Bănicioiu!

Sportivii și antrenorii de la Clubul Sportiv ”Unirea” Alba Iulia au adresat ministrului Tineretului și Sportului – Nicolae Bănicioiu și primului ministru Victor Ponta o scrisoare referitoare la problemele cu care se confruntă sportivii medaliați și antrenorii acestora din cadrul clubului, cu rugămintea de a găsi ”soluții corecte și unitar interpretate și aplicate, care să fie în folosul supraviețuirii sportului românesc”, după cum ne informează Marius Anghel, coordonatorul secției de Orientare Sportivă:

”Domnule Prim-ministru, Domnule Ministru,

Vă transmitem mai jos rugămintea sportivilor şi antrenorilor din cadrul Clubului Sportiv “UNIREA” Alba Iulia, structură sportivă de drept public aflată în directa subordonare a Ministerului Tineretului şi Sportului, de a analiza şi a face demersurile legislative necesare interpretării corecte, coerente şi transparente a prevederilor HG 1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă. Menţionăm faptul că prevederile prezentului act normativ sunt aplicabile tuturor entităţilor sportive, fie că e vorba de instituţii sportive de drept public sau structuri sportive de drept privat care beneficiază de sume de la bugetul de stat.

În esenţă, prin Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, se precizează că, “Art. 2. – Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) si (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) si (2), art. 6, 7, 9,11, art. 12 alin. (2) si art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 clin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.

De asemenea Legea 182/2012 pentru aprobarea OUG 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 72:5 din 25 octombrie 2012, se precizează, Articol unic: Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, cu următoarea modificare: Articolul 7 va avea următorul cuprins: “Art. 7(1) în anul 2012, prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (2) al art. II din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 80/2:010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se pot acorda premii, în condiţiile legii, sportivilor şi colectivelor tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale, elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile internaţionale pe obiecte de învăţământ, precum şi profesorilor care i-au pregătit pe aceştia. Art. 7 alin. (2) din OUG 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar prevedea că “În anul 2012, autorităţile si instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii si prime de vacantă“.

În interpretarea şi aplicarea acestor prevederi în activitatea sportivă, Ministerul Finanţelor Publice, prin adresa nr. 366174/27.09.2012, emite un punct de vedere conform căruia dispoziţiile HG 1447/2007 se aplică, în anul 2012, în condiţiile actelor normative mai sus menţionate.

Astfel, ”autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, pot acorda premii în anul 2012, în condiţiile legii, numai sportivilor şi colectivelor tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale, fără a condiţiona acordarea acestora de existenţa unei relaţii contractuale şi fără specificarea surselor din care se pot acorda aceste premii.

Pe cale de consecinţă, principalul aspect derivat din aceste interpretări, pe care noi le considerăm total eronate, a fost acela că sportivii medaliaţi la campionatele naţionale şi antrenorii acestora nu au mai beneficiat de premierile prevăzute la art. 25 din HG 1447/2007. Aceasta în condiţiile în care o parte dintre aceşti sportivi au făcut parte din loturile naţionale ale României participante la Campionate Balcanice, Europene şi Mondiale.

Argumentele pe care noi le aducem în susţinerea celor de mai sus sunt următoarele:

– Prevederile OUG 80/2012 a fost concepută şi emisă pentru a interzice premiile şi primele de vacanţă acordate în sistemul bugetar (gen prima de Paşte, de Porc, de zile aniversare, etc.) în nici un caz pentru a bloca recompensarea sportivilor de performanţă ca urmare a rezultatelor obţinute de către aceştia în competiţiile oficiale organizate pe ramuri de sport. Nivelul acestor recompense a rămas acelaşi stabilit în anul 2007 şi este unul care nu reflectă munca şi sacrificiile sportivilor de performanţă.

– HG 1447/2007 nu a fost modificată în sensul interzicerii aplicării art. 25(1) lit. m şi n de către nici un alt act normativ.

– Aplicarea prevederilor HG 1447/2007 în conformitate cu punctul de vedere emis de către Ministerul Finanţelor Publice a creat şi va menţine o totală inechitate între sportivii legitimaţi la cluburile de drept public (care nu mai pot beneficia de aceste premii) şi sportivii legitimaţi în cadrul structurilor sportive de drept privat (care pot beneficia de aceste premii) aceasta în condiţiile în care marea majoritate a acestora sunt finanţate cu bani publici

– Sportul de înaltă performanţă în România se desfăşoară cu precădere în cluburile de drept publice (CSŞ, CSU, CSM, etc.) acestea fiind principalul furnizor de sportivi către loturile naţionale ale ţării noastre, astfel că aplicarea eronată ale actelor normative care reglementează activitatea sportivă poate aduce grave prejudicii în ceea ce priveşte nivelul performanţelor sportive viitoare, performanţe care se află oricum într-o scădere continuă în ultimii ani.

Din informaţiile noastre, aplicarea acestor acte normative s-a făcut diferenţiat de la un club la altul, în funcţie de interpretarea fiecărui conducător de structură sportivă, astfel că unii dintre sportivii medaliaţi la campionatele naţionale şi antrenorii acestora au beneficiat de recompensarea rezultatelor în timp ce unii, printre care ne numărăm şi noi, nu au mai primit aceste drepturi în anul 2012 şi, probabil, dacă nu interveniţi cât mai curând, la fel se va întâmpla şi în anul 2013.

Un alt aspect care trebuie reglementat se referă la dreptul antrenorului care pregăteşte sportivi legitimaţi în cadrul unui club de a beneficia de toate drepturile prevăzute de HG 1447/2007, inclusiv premierea ca urmarea rezultatelor obţinute de către sportivii săi, fără a fi condiţionată acordarea acestora de existenţa unei relaţii contractuale.

Având în vedere restructurarea personalului bugetar din ultimii ani şi blocarea posturilor, în cluburile sportive activează foarte mulţi sportivi de performanţă care sunt pregătiţi de tehnicieni care nu au un contract de muncă cu cluburile respective. Recompensarea acestora ca urmare a rezultatelor obţinute ele către sportivii pe care îi pregăteşte este un lucru cât se poate de firesc.

De altfel adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. 366174/27.09.2012 prevede că “pot acorda premii în anul 2012, în condiţiile legii, numai sportivilor şi colectivelor tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale, fără a condiţiona acordarea acestora de existenţa unei relaţii contractuale“.

Din păcate, la fel ca şi în cazul acordării premierilor, interpretarea şi implicit aplicarea prevederilor legale se face diferit de la o structură sportivă la alta, astfel că doar unii dintre tehnicieni beneficiază de aceste drepturi legale, ceea ce, noi, considerăm că nu este normal să se întâmple.

Prin urmare vă rugăm să luaţi măsurile care se impun pentru interpretarea corectă şi unitară a acestor acte normative şi transmiterea lor către conducerile structurilor sportive.

Cu convingerea că problemele mai sus prezentate nu sunt doar ale noastre şi cu speranţa că acestea îşi vor găsi rezolvarea mult aşteptată, vă mulţumim pentru înţelegere!”.

Scrisoarea este semnată de Gabriel Avram, Ioan Todor, Emil Stănilă, Radu Nicula, Mariana Bucerzan, Nicolae Paștiu și Marius Anghel.

Lasă un răspuns