FC CUGIR – GLORIA GEOAGIU 3-0 (Rancea, I. Marcu şi Petruse). Cugirenii îşi menţin invincibilitatea în partidele de verificare, ultima „victimă” fiind Gloria Geoagiu, ocupanta loculi trei în Liga a IV-a Hunedoara. FC Cugir a mizat pe Moldovan – Ursan, Sabău, Şumuţiu, Păduraru, I. Marcu, I. Cristea, Bulgaru, Trifa, Rancea, Gruian (Micu, Petruse, Chelaru, Postei, Nagy, Langa). Chestionat după seria de victorii din amicale, preşedintele FC Cugir, Lae Muntean, a avut un răspuns savuros vizavi de returul actualei ediţii de campionat. „În retur nu îmi este frică decât de Dumnezeu şi de…arbitri!. Avem echipă bună, care se poate bate de la egal la egal cu orice adversar, numai să fim lăsaţi să jucăm” a punctat oficialul cugirenilor.
METALUL AIUD – OLIMPIA AIUD 1-2 (Birk 11 metri respectiv Ad. Ponoran 2, unu din penalty). Radu Andone a trimis pe teren garnitura alcătuită din Contor – Ilea, Sas, Pitea, Turzai, Nagy, Csiki, R. Andone, Birk, Ciubucă, V. Marc (după pauză a fost rulat întreg lotul) în vreme ce „olimpicii” au replicat cu Gânscă – Ignat, Ferencz, R. Muntean, Tat, Cl. Muntean (n.a. accidentat în minutul 60 şi transportat la spital), Şimandi, R. Ţălnar, C . Iepure, Ad Ponoran, Hagău (Hagiu, Goarnă, Şuşman, Ghirca).
Dan UDREA


Multa sanatate Claudiu Muntean (fractura depiramida nazala)!
Domnul Munteanu are dreptate.Atat timp cat unul care e presedintele arbitrilor in judet si conduce si „din umbra” pe Metalu Aiud,trebuie sa te temi de arbitrii.Mai lipsea ieri in amical sa intre si el sa joace,ca se da si mare fost fotbalist.
Succes OLIMPIA in returul de campionat.Trebuie salutat si primul succes al lui Gaga-Mourinho in pregatiri.Si multa sanatate lui culi.