CSO Cugir a câştigat triunghiularul de la Haţeg! (GALERIE FOTO)

Liderul Ligii a IV-a Alba a câştigat ,,mini-turneul”, desfăşurat miercuri, după 1-1 cu echipa locală şi 2-0 cu Minerul Uricani. În prima partidă, cu Retezatul Haţeg, antrenorul Alexandru Kilin a mizat pe următoarea formulă: Conţiu Paul, Lespezean Răzvan, Dan Adrian, Oniga Ovidiu, Sirbu Alexandru, Isac Radu, Lupşan Marius, Şandru Razvan, Goronea George, Şuteu Alin, Mihu Valentin (au mai intrat Iovănescu Ştefan Andrei şi Tudor Dragoş), golul fiind marcat de Iovănscu Ştefan Andrei. În cel de-al doilea meci, impotriva liderului din Liga a IV-a Hunedoara, echipa a avut următoarea componenţă: Conţiu Paul, Taban Andrei, Şuvaina Cosmin, Radu Ştefan, Lupşan Daniel, Grozav Daniel, Neagu Marius, Găldean Nicolae, Pop Fabian, Itu Lucian şi Iovănescu Ştefan Andrei (a mai intrat Mihu Valentin), golurile cugirenilor fiind reuşite de Găldean Nicolae şi Daniel Grozav. ,, Suntem în grafic cu pregătirile şi ne-am prezentat bine pentru cel de-al doilea amical al iernii (n.a. fiecare meci în parte a durat 45 de minute). A fost o uşoară creştere calitativă, am văzut multe semne bune iar echipa a demonstrate că are potenţial. Avem concurenţă pe posturi şi încercăm să cristalizăm un prim 11 pentru inceperea returului. Nu avem rezerve şi titulari iar toţi băietii beneficiază de şanse egale pentru a prinde un loc în prima echipă „ a declarat antrenorul Alexandru Kilin! ,, Am trecut peste o perioadă grea, dar utilă în acelaşi timp, de pregătire şi suntem fericiţi pentru că am început jocurile amicale foarte bine. Sperăm să ne pregătim în continuare la fel de bine şi să crestem la fiecare meci. Cu toţi aşteptăm cu nerăbdare începerea returuli. Să ne ajute Dumnezeu să fim feriţi de accidentări şi să reuşim să ne atingem obiectivul la finalul acestui retur, să aducem bucuria în acest oraş minunat şi să promovăm în Liga a III-a ” a spus mijlocaşul Marius Neagu! (D.U.)

GALERIE FOTO (sursă facebook)




Lasă un răspuns