Filip Morar, Adrian Nanu şi Ionuţ Cioplântă (foto de la stânga la dreapta alături de antrenorul juniorilor B ai Unirii Alba Iulia, Bebe Brumaru) s-au numărat printre remarcaţii trialului organizat pe stadionul Cetate din Alba Iulia, în cursul săptămânii trecute, şi rezervat jucătorilor născuţi după 1 ianuarie 1997. Astfel, cei trei vor participa în perioada 26-29 noiembrie la o nouă acţiune a naţionalei U 16, pregătită de Adrian Bumbescu, care va avea loc la Mogoşoaia. În altă ordine de idei, trebuie spus că duminică cele patru formaţii care reprezintă judeţul în Campionatul Naţional al juniorilor, Seria a 8-a, vor juca din nou pe teren propriu în compania celor de la FCM Tg. Mureş (n.a. uniriştii, duminică pe terenul II al complexului Cetate din Alba Iulia de la ora 12.00 juniorii A respectiv ora 14.00 juniorii B) şi Ardealul Cluj (sebeşenii, duminică pe terenul Arini din Sebeş de la ora 12.00 juniorii A respectiv 14.00 juniorii B). (D.U.)

