CSO Cugir a terminat nedecis ce de-al doilea amical al verii, susţinut împotriva unei echipe de liga a 3-a care s-a luptat anul trecut pentru accederea în eşalonul secund (FC Cisnădie), scor 1-1, după ce cugirenii au condus 80 de minute jocul prin golul marcat de George Goronea. În primele 45 de minute au jucat Lăncrăjan – Cr. Grozav, Dan Adrian, Sârbu, Tăban, Haidinăr, Apa (19 ani, trecut pe la U Cluj), Şuteu, G. Goronea, L. Itu, Iovănescu iar după pauză au fost utilizaţi Conţiu – Şuvaina, D. Grozav, Tudor, R. Isac şi V. Mihu. ,, Am făcut un joc consistent şi am reuşit să aplicăm ceea ce am exersat în aceste săptămâni la antrenamente. Echipa a avut disponibilitate la efort, a fost combativă iar băieţii au fost preocupaţi de organizarea jocului şi de aspectele tactice pe care le-am discutat. Suntem în creştere şi cu siguranţă pe drumul cel bun. Este important să rămânem cu picioarele pe pământ, să muncim în continuare la fel şi suntem convinşi că astfel rezultatele vor fi cele aşteptate. Şi în acest meci am mers pe principiul de la Hunedoara şi anume ca toţi jucătorii să intre şi să demonstreze că merită să facă parte din lotul echipei, folosind două distribuţii diferite în cele două reprize „ a declarat Emil Ţimpea, antrenor principal al echipei CSO CUGIR, formaţie care va juca marţi pe arena CSO cu nou promovata Arena Alba Iulia, urmând ca vineri să se deplaseze la Zlatna unde va juca, în nocturnă (ora 20.00 ) cu echipa locală. (D.U.)
- Articol publicat:4 august, 2012
- Categorie Articol:Fotbal liga a 3-a / Fotbal liga a 4-a
pacat ca nu jucam in liga 3
mare pacat…ce sa zic,se desfiinteaza fotbalul fara voi
suteu, si in amicale umblati la arbitri? :))