Un mihălţan la curtea „Regelui”! (FOTO-VIDEO)

Plecat în urmă cu trei ani de la juniorii Unirii Alba Iulia la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, atacantul Nicuşor Cârnaţ, acum în vârstă de 14 ani, a reuşit să se impună rapid atât în echipa Academiei (n.a. acolo unde este coleg cu fiul „Regelui”, Iannis Hagi), cât şi la naţionala României (1998). Anul trecut, fotbalistul originar din Mihalţ (foto, alături de tatăl său) a marcat peste 150 de goluri în toate competiţiile în care a jucat iar de duminică va participa la un nou stagiu de pregătire al Naţionale, la Mogoşoaia. Pe Nicuşor l-am găsit pe terenul de fotbal din comuna natală cu prilejul meciului dintre Arena Alba Iulia şi Gloria Arad, disputat miercuri după amiază şi care a contat pentru prima fază a Cupei României-Timişoreana ediţia 2012-2013. Îmbrăcat într-un tricou al Academiei, marca Puma, cu numărul 9 pe spate, talentatul atacant a povestit în câteva minute despre drumul care l-a purtat de la Alba Iulia la Constanţa precum şi despre planurile sale de viitor.

Dan UDREA, foto şi video Nicu PĂŢAN

VIDEO

Acest articol are un comentariu

  1. Vero 7

    bv nicu :*:* tot asa, chiar mai bine in continuare :*:*:*

Lasă un răspuns