Răsare soarele (şi) pe Cetate…

Preşedintele executiv al Unirii Alba Iulia, Mihai Dăscălescu (foto), s-a întâlnit în această dimineaţă cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, şi în urma discuţiilor purtate s-a arătat mul mai optimist în ceea ce priveşte continuarea activităţii echipei de fotbal Unirea Alba Iulia. „Domnul Florin Roman şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini FC Unirea Alba Iulia, doar că trebuie să identificăm cât mai rapid posibil soluţia de a ne ajuta din punct de vedere financiar. În acest sens voi lua legătura cu cei de la Piatra Neamţ, Petrolul Ploieşti şi Timişoara, de asemenea formaţii care beneficiază de sprijinul autorităţilor locale de acolo, pentru a vedea care sunt soluţiile legale pentru ca cei din Consiliul Judeţean Alba respectiv Consiliul Local Alba Iulia (n.a în această după amiază Mihai Dăscălescu urmează să se întâlnească şi cu viceprimarul municipiului Alba Iulia, Simone Albani) să ne fie alături pe viitor. Oricum, sunt mult mai liniştit acum şi sper din tot sufletul ca cel mai târziu în cursul săptămânii viitoare echipa să-şi poată relua pregătirea în vederea viitoarei ediţii de camiponat” a declarat oficialul „alb-negrilor” din Cetatea Marii Uniri.

Dan UDREA

Acest Articol are 3 comentarii

  1. dan m

    Sa ne spuna dl presedinte de ce autoritatile locale trebuie sa sprijine acest club care este privat cu actionari (Sarmes,Trifan,Fenesan,Iancu si altii …consultati actionariatul)? Sa ne spuna dl presedinte care este salariul dansului si de unde provin banii? Sa ne spuna dl presedinte de ce nu apeleaza la investitori privati prin metode de marcketing petru a atrage sponsorii sau daca are capacitatea de a-i atrage ? Bugetul,alocatiile bugetare trebuie dirijate la capitolul sport ,spre performanta pt ca marea majoritate a acestor bani ,asa cum se intampla in in toate tarile,trebuie sa fie alocati pentru:sanatate ,educatie,cultura,locuri de munca,infrastructura,armata etc.Deasemenea egalitatea de sanse pentru obtinerea de alocatii bugetare sa fie si pentru celelalte echipe ale judetului(in speta de fata ,fotbal)in limita decentei si a bunului simt. De ce numai la Unirea ,de ce sa se pompeze tot acolo ,cand acolo au fost alocate sume imense in ultimii ani, si rezultatul….Aceasta gargara si propaganda ieftina cu echipa fanion ar trebui incetata .Echipa fanion trebuie sa reziste prin atragere de capital privat si nu cu jalba-n bat la autoritati,ce sa mai vorbim atunci de spitale,scoli gradinite etc.ele ce ar trebui sa faca!?Cu cat s-a contribuit de catre actinonarii acestui club(Unirea 1924 sau Unirea 2006 SA,atentie SA pe actiuni domnilor)la bugetul clubului ,sau au fost doar imprumuturi club si acum Unirea sa le mai si dea banii inapoi!? O noua asociatie un nou aspirator de bani!!??Va rog rspectuos dle presedinte!

  2. Unul cunoscut cu dreptatea

    Va reamintesc nestiuitorilor ca in Ad.Gen.a FRF din 9.5.2011 s-a transmis somatia UEFA ca pana la data de 1.7.2012 cluburile de drept public din Romania sa se organizweze in structuri sportive de drept privat si se interzice alimentarea lor cu bani publici pentru salariile jucatorilor si conducatorilor…..CL ori CJ DOAR ACTIVITAEA DE INFRASTRUCTURA SI A JUNIORILOR O MAI POT AJUTA !Sa va i-a d-l Lepadat ori fratii Florea si de ce nu Transavia,Elitte…..ca sa vada cum e cu risipa de bani pe distractia sefilor….

Lasă un răspuns