• Categorie Articol:Can-can

Unirea Juniors locul 3 la faza de zonă!

Unirea Juniors Alba Iulia a pierdut semifinala cu Kinder Tg. Mureş scor 2-1 (0-0) în ultimele secunde ale jocului, după o greşeală individuală care rar se poate vedea în fotbal (să prinzi mingea în braţe în careu fără să fi presat de nimeni şi apoi să o scapi, incredibil!). Unirea Juniors a condus cu 1-0 prin golul înscris de Andrei Mărginean iar în ultimele 5 minute am fost egalaţi după care a venit imensa greşeală individuală în ultimele 10 secunde de joc.„Din punctul meu de vedere, am pierdut nemeritat şi cu siguranţă dacă se termina egal la lovituriile de 7 metri sansele erau egale iar pontul meu era portarul Ovidiu Lazăr, de altfel omul meciului în această semifinală. Am reprezentat fotbalul juvenil albaiulian la acest turneu de zonă la cel mai mare nivel tehnic, tactic şi fizic dar sunt  profund dezamăgit pentru că obiectivul era finala” a spus Sandu Kalanyos, antrenorul albaiulienilor. În cealaltă semifinală, Inter Star Sibiu a câştigat cu 3-1 împotriva celor de la Benţa Brasov iar finala se va juca între Inter Star şi Kinder Tg Mureş, azi, de la ora 18.00. De altfel, Unirea Juniors a terminat pe locul 3 etapa de zonă deoarece Benţa Braşov a pierdut cu 3-1 împotriva celor de la Inter Star Sibiu. Lotul de jucători: Lazăr Ovidiu-portar, Bogdan Andrei(1 gol),Crăciun Andrei(1 gol), Soos Erik, Rusan Robert-fundasi, Bârlog Raul, Steau Raul(cpt), Haţegan Silviu, David Avram-mijlocaşi, Roşu Andrei(golgeter 3 goluri), Mărginean Andrei(2 goluri), Coman Ovidiu, Necreală Cosmin. Evidentiaţi de către reprezentantul din partea FRF, prof. Petraşcu  Mircea, au fost Lazăr Ovidiu, Crăciun Andrei, Roşu Andrei, Mărginean Andrei şi Steau Raul. (D.U.)

Acest Articol are 6 comentarii

  1. polomida

    D-zeu nu da cu bata, fetita cu spanac! Insasi prezenta voastra la turneu a fost o frauda, nu-i asa? Repet intrebarea: cati au fost pe fals, maruntelule?

  2. Europa

    FELICITARI PENTRU PERFORMANTA DE A OBTINE LOCUL 3.SUNTE TI CEI MAI BUNI DIN JUDET.FELICITARI

  3. f.c. unirea alba iulia

    FELICITARI JUNIORS

  4. RIVAL

    Felicitari si succes in continuare!

  5. abrud

    felicitari sunteti cei mai buni

  6. polomida

    felicitari, sunteti cei mai buni…la falsuri!!

Lasă un răspuns