Sorin Corpodean: „Rămâne cum am stabilit: Liga a IV-a se reia pe 10-11 martie!”

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba spune că returul Ligii a IV-a Alba va debuta în week-end-ul 10-11 martie. „Cred că vom relua returul aşa cum am stabilit, adică pe 10 şi 11 martie. Vremea acum ţine cu noi, nu mai suntem nevoiţi să programăm încă o etapă intermediară în cazul în care am amâna returul, şi mai ales dacă ţinem cont de faptul că cele două echipe din Munţii Apuseni joacă în deplasare, Cuprirom Abrud la Teiuş iar Arieşul Apuseni Baia de Arieş la Rădeşti, nu văd ce ne-ar împiedica să începem partea secundă a campionatului la datele respective. O decizie în acest sens urmează să fie luată în Adunarea Generală de sâmbătă, însă cred că toţi cei implicaţi în luarea acestei hotărâri vor fi de acord ca returul să înceapă pe 10 respectiv 11 martie” a declarat  Sorin Corpodean (foto). Aoleu, dar ce meci este programat în etapa a 16-a! Performanţa Ighiu – CSO Cugir, adică un derby între două dintre formaţiile care şi-au propus să câştige Liga a IV-a, alături de Europa Alba Iulia, şi să joace la barajul pentru accederea în cel de-al treilea eşalon al fotbalului românesc. (D.U.)

Acest articol are un comentariu

  1. H.Horatiu

    Domnule presedinte va multumim din suflet pentru ceea ce faceti pentru noi.Fotbalul mic are o datorie morala fata de dvs. pentru implicarea si profesionalismul aratat.Din Valea Aiudului va dorim o primavara divina. Suntem mandri de AJF-ul din acest judet istoric. Carcotasi sunt, ape trec ,…dar fotbalul DIN ALBA nu a aratat asa bine ca acum. Ma refer la fotbalul JUDETEAN.

Lasă un răspuns