*U CLUJ (juniori A) – UNIREA ALBA IULIA (juniori A) 1-2. Pentru echipa lui Vasi Ursu, care i-a folosit pe Weber, Stan, Dendiu, Drăghici, Cr. Ivaşcu, Joldeş, Bretoiu, Vlaic, Coţolan Moga şi Toni Vlad (Frenţiu, Drăgoi), au marcat Moga şi Joldeş. „Vreau să-i felicit pe jucătorii mei pentru jocul bun făcut împotriva unei formaţii foarte bune şi când spun asta nu fac afirmaţii gratuite” a spus antrenorul uniriştilor.
*U CLUJ (juniori B) – UNIREA ALBA IULIA (juniori B) 6-0. „Dubla” dintre echipele de juniori ale celor două cluburi s-a desfăşurat la noua bază sportivă „Dan Anca” din Cluj Napoca (una destinată exclusiv grupelor de copii şi juniori ale „şepcilor roşii”, dotată cu două terenuri sintetice cu iarbă, dintre care unul cu încălzire, un cantonament pentru cei 258 de copii şi juniori, proveniţi din toată ţara, legitimaţi la gruparea de pe malul Someşului care va costa în total în jur de două milioane de euro!), s-a terminat cu victoria clară a clujenilor antrenaţi de Călin Sălăgean. „Nu contează în nici un fel rezultatul unor astfel de partide de verificare, diferenţa fiind făcută de condiţiile de pregătire şi de vârstă. Important este să reuşeşti să scoţi fotbalişti valoroşi la fiecare categorie de vârstă” a punctat tehnicianul clujenilor care i-a utilizat pe Brie – Inovan, Mutu, Dulap, Molnar, Vescan, Căt. Crişan, Greu, Kerestesz, Zdroba, Hampea (Şimon, Holobuţiu, R. Crişan, Mic, Sabău, Prescură, Tarcea, Florea, Scânteie). Bebe Brumaru a trimis în teren garnitura alcătuită din Popa – Morar, Costantea, Şandru, Matei, Scheau, Ioani, Buda, Fulea, Lasconi, Bota (Podar, Stoica, Balea, Bendea, Rahoveanu, Nanu, Muntean, Rodean, Selagea şi Boamfă). „Vreau să-i mulţumesc lui Ioan Mărginean (n.a. Limoniu) pentru toate condiţiile asigurate şi cred că astăzi s-a observat, nu vreau în niciun fel să caut scuze pentru înfrângere, diferenţa dintre două echipe care s-au pregătit în condiţii diferite în această iarnă. Noi doar pe terenuri pline cu zăpadă şi îngheţate iar U Cluj pe terenuri sintetice cu iarbă” a declarat antrenorul unriştilor. Pe 4 martie, tot la Cluj, va avea loc o nouă dublă între juniori B şi A ai celor două cluburi.
Cătă Udrea

