Cantonament reuşit pentru Performanţa Ighiu! (GALERIE FOTO)

Performaţa Ighiu, grupare situată pe locul 4 la finalul turului în Liga a IV-a s-a aflat vreme de câteva zile într-un stagiu de pregătire centralizat care a avut loc la Pensiunea Casa cu dor situtată la circa 10 kilometri de Alba Iulia, în localitatea Ampoiţa. „Condiţiile au fost excelente, atât în ceea ce priveşte pregătirea, cât şi vizavi de cazare şi masă” au spus fotbaliştii la finalul acestui minicantonament centralizat. Altfel, antrenorul Sorin Mărginean şi-a alergat jucătorii pe dealurile din jur dar nimeni nu a mişcat în front, fiecare fotbalist fiind conştient că de faptul că o pregătire spartană în perioada de iarnă te poate ţine în formă aproape tot anul. Şi cum toată lumea implicată la clubul din Ighiu se gândeşte doar la câştigarea celui de-al treilea titlu consecutiv în Liga a IV-a care duce la barajul pentru promovarea în Liga a III-a, toţi şi-au făcut treaba. (D.U.)

GALERIE FOTO

Acest Articol are 17 comentarii

  1. benedict 666

    sal cil blaj unde face pregatirea de iarna ?

  2. abc

    in crasme…uite si astia stau ca ciobanii la poze.

  3. 123

    Cioban esti uh cu mamikta…nu te supara: la ce echipa joci?!

  4. Lloyd

    La Adunaii Copăceni,mai mult ca sigur.Echipa cucu,bani deloc si mult de lucru.Sa fim seriosi,toti ciobanii se uita in oglinda si comenteaza articolele.

  5. pt abc

    La ce echipa joci „Briliantule” ??? Fc Saivan??

  6. anonim

    poiana brasov?

  7. abc

    la o echipa de fotbal cu 5 clase peste ce aveti voi acolo…cu vestiar, teren, tribuna nu maidan cum e la voi la sat 🙂 oricum neinteresanta stire…

  8. io

    abc dati 2 palmi si cautama mai tarziu…

  9. 123

    Dak e neinteresant nush ce dreq te bagi in seama aiurea…prima etapa pe maidan la sat vi:))))))))…Haida!!!

  10. eul

    iti pun eu sigur ca „abc” nu i de acolo,dar ai dreptate daca nu i convine stirea de ce sa baga.nu conteaza poza,conteaza ca aratati ca o echipa,felicitari

  11. ilca

    Parca is vanatori la mistreti astia,numa moaca de fotbalisti nu au:))))))))))))))!

  12. ighiu

    ai vrea u ABC sa ai 5 clase peste IGHIU, dar de 2 ani TOT IGHIU va dat „clasa”, si anu asta urmeaza…

  13. Sibot

    V-am batut de cate ori v am prins pana si astia de la darmbar v au tras o in ultimele doua meciuri fara sa le dati gol, sebesul la fel.tineti minte CSO si Europa sunt cele mai bune si mai organizate cluburi din judet,voi mai incurajati va ,fiti optimisti si pt cupa si campionat,primarul vegheaza numai sa nu aveti surprize…:))))))))))))))))

  14. abc

    eu doar mi-am dat cu parerea ca stati ca ciobani dar vad ca si alti sunt de aceeasi parere…cat despre cso…v-ati cam furat-o de la ei 4-0 3-1 si ati scos un egal norocos la voi pe cartofi:)

  15. jdfds

    te iubesc iuoras . sunt fana ta . mai hai la sebes

  16. Nelutu din Alba

    O descoperire incendiara la AJF Alba Iulia

    S-a descoperit regulamentul de ordin interior dupa ce nu a existat si culmea si cu data la care trebuia, adica cu 2 ani in urma, cand a fost inventata echipa Europa. Este o rusine din partea unor conducatori care conduc AJF Alba Iulia. Dupa ce au afirmat domnului Nichimis mari nereguli in contractele de fotbalisti la Europa.Nici nu a existat regulament de ordin interior la Europa, nici in contractele fotbalistilor nu scria sumele care trebuiau luate de acestia. Trei fotbalisti de la Europa si-au depus memorium la AJF Alba sa devina liberi de contract. Domnului Nichimis le-a spus sa stea linistiti ca vorbeste el cu cei de la Europa si dintr-odata apare contract de ordin interior de la Europa. Sa ii fie rusine domnului Nichimis! Nergeuli mari se dovedesc la AJF, dar astupate de domnul Corpodean si domnul Nichimis. Se pot dovedi de fostii antrenori de la Europa. Odata cu echipa Europa s-a mai infiintat o echipa, CSO Cugir. Dupa 2 ani de chin din partea celor de la CSO Cugir si Europa, fara nici o realizare pe plan profesional, la CSO Cugir apare „Ghici ghicitoare, ghici”, domnul Malusel cu armata lui( domnul St.Ion). O sa fie cel mai mizerbail campionat din ultimii 20 de ani din judetul Alba. O sa inceapa telefoanele, o sa inceapa valizele si arbitrii. Vor fi meciuri terminate inca dinainte, cum ii place domnului Malusel si cum au fost meciurile din 94 in Campionatul Judetean, dansul fiind conducator la Minaur Zlatna. Vorbesc din propria experienta. Suntem curiosi la sfarsitul campionatului, cine va castiga din aceste doua echipe, care nu joaca cinstit si in loc sa isi creasca copii din propria pepiniera, umbla numai cu lucruri necurate.

  17. Diminutiv

    Nelutu din …Alba ca Zapada,mai usor cu pianu pe scari…

Lasă un răspuns