Boxerul Ion Pleş (CS Unirea Alba Iulia) – vicecampion naţional la cadeţi!

Timp de o săptămână, mai precis între 3 şi 7 octombrie, la Călăraşi, s-au desfăşurat Finalele Campionatelor Naţionale de Box destinate cadeţilor la care s-a înregistrat prima participare a sportivilor de la secţia de box din cadrul CS Unirea Alba Iulia într-o competiţie oficială. După o perioadă lungă de eforturi soldată cu înfiinţarea secţiei de box în acest an, clubul a reuşit să trimită la această competiţie un număr de 3 sportivi însoţiţi de antrenorul maestru Nicolae Paştiu. Prima participare oficială a însemnat şi prima medalie naţională. Aceasta a fost adusă de către Ion Pleş care a reuşit să se califice în finala categoriei 46 kg, unde după o luptă strânsă a reuşit să obţină medalia de argint. În cadrul categoriei 52 kg a luptat şi fratele sportivului medaliat, Ştefan Pleş care s-a clasat pe locul 5 fiind aproape de medalia de bronz. Ambii sportivi sunt elevi la Şcoala Generală Berghin şi sunt sprijiniţi de către firma de transport Livio&Dario din Alba Iulia care le asigură transportul la antrenamente. Cel de-al treilea participant la această competiţie a fost Alexandru Bişboacă, elev al Şcolii Generale „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, la categoria +76 kg. Sub emoţiile debutului într-o competiţie oficială de acest nivel sportivul a ratat şansa de a urca pe podium, terminând în final pe loucl 5. De subliniat este şi prezenţa în calitate de arbitru la acestă competiţie a multiplului medaliat în acestă disciplină sportivă, albaiulianul Waldemar Cucerean. Conform informaţiilor acesta a avut prestaţii foarte bune având reale perspective de a deveni arbitru AIBA. „Este o participare care ne mulţumeşte din toate punctele de vedere. Speranţele noastre se leagă de reclădirea acestei ramuri sportive care a adus în decursul anilor glorie internaţională acestor locuri. Sperăm ca autorităţile să observe că sportivii noştri muncesc şi fac performanţe iar conducerea clubului încearcă să-şi respecte promisiunile făcute şi să ne sprijine în continuare, prioritară fiind în acest moment amenajarea sălii de antrenament în care boxerii se pregătesc”. (Gabriel Marius ANGHEL, director CS Unirea Alba Iulia)

Lasă un răspuns

Închideți meniul