„Studentele” din Alba Iulia (foto) debutează sâmbătă, ora 12.00, în noua ediţie a campionatului Diviziei A de baschet feminin, prima etapa va avea loc în întregime pe teren neutru în sala sporturilor „Transilvania” din Sibiu, primul adversar al grupării din Cetatea Marii Uniri numindu-se CSM Bucureşti Sportul Studenţesc. Albaiuliencele s-au întărit considerabil în aceată vară, şi aici vorbim nu numai de lotul de jucătoare care cuprinde 4 straniere (n.a. americancele Taneisha Harrison, Nadia Parker şi Breanna Salley precum şi israelianca Katya Abramzon) dar şi de banca tehnică unde „şef” a fost uns cehul Tomas Bilek. Cu două victorii obţinute în faţa Sportului în 2011 (77-50 şi 62-51), şi cu un scor de 6-2 în întâlnirile directe, CSU porneşte din postura de favorită însă bucureştencele, care au fost preluate în această perioadă precompetiţională de Primăria Capitalei, nu trebuie subestimate mai ales că la rândul lor au în lot patru jucătoare de peste hotare, în speţă Alma Kovacevic (pivot), Alexia Adams (extremă), Wilhelmina Wilson (pivot) şi Gaeati Warema (extremă). (D.U.)


bafta fetelor o sa vin sa va vad