Preşedintele Unirii Alba Iulia spune că mijlocaşul Nicuşor Stanciu (18 ani) este disputat în acest moment de două dintre componentele Ligii 1, în speţă Astra Ploieşti reaspectiv FC Vaslui. „Am primit oferte concrete pentru transferul internaţionalului de juniori, atât de la Astra cât şi de la Vaslui. Suma este undeva între 250.000 şi 300.000 de euro plus un procent dintr-o eventuală revânzare. Miercuri va sosi la Alba Iulia reprezentantul prahovenilor (n.a Petre Buduru) pentru o discuţie lămuritoare vizavi de transferul fotbalistului la Astra. Joi vom primi şi răspunsul celor de la compania minieră Roşia Montană Gold Corporation cu privire la o viitoare colaborare şi încă suntem în aşteptarea celor 100.000 de euro pe care Empoli trebuie să-i plătească pentru Fabian Himcinschi” a punctat, în această dimineaţă, Ioan Titu Dida (foto), preşedintele grupării din Cetatea Marii Uniri. În altă ordine de idei, oficialul albaiulienilor spune că echipa se va întări serios prin sosirea la Unirea a cel puţin 5 jucători noi. „Este adevărat că Bumbac va juca la noi în sezonul viitor şi cred că vom ajunge la o înţelegere cu Sergiu Costea şi Dajan Pecarov-ambii foşti jucători ai Unirii iar V. Dinu respectiv Gafiţa, de la Astra Ploieşti, şi-au dat acceptul pentru a fi împrumutaţi la Alba Iulia. Mai sunt aşteptaţi fundaşul central francez Camara, Moga de la Metalul Aiud, M. Cristea de la Europa Alba Iulia şi, nu în ultimul rând, Olimpiu Bucur golgheterul Zlatnei care a fost cumpărat de Pandurii Tg. Jiu” a conchis Dida. Altfel, miercuri dimineaţă cu începere de la ora 10.30, pe terenul doi al complexului Cetate va avea loc un joc şcoală între echipa de juniori (1993-1994) a Unirii şi trupa lui Gabi Rotaru.
Dan UDREA

