Trupa lui Gabi Rotaru a pierdut meciul de verificare de la Sineria cu scorul de 2-1, golul divizionareei secunde fiind marcat de Marius Cristea, Albaiulienii au mizat pe Pascal – Schuller, Potopea, M. Pistol, Al. Giurgiu – Cl. Oara, M. Cristea, Ciofu, Ov. Muntean – Sg. Mureşan, Litean (Lasc – Man, Stan, Contor şi M. Oprea). Până luni după amiază, când este programată o nouă şedinţă de pregătire, uniriştii au primit liber. „Cei de la Roşia Montană Gold Corporation au studiat toate actele clubului şi urmează ca la începutul săptămânii viitoare să ne dea un răspuns în ceea ce priveşte o viitoare colaborare. Suntem în discuţii cu mai mulţi fotbalişti iar de lunea viitoare vom începe să semnăm contractele de joc cu aceştia” a punctat Ioan Titu Dida, preşedintele alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri. Se pare că este vorba despre Bumbac (Dacia Mioveni), M. Cristea (Europa Alba Iulia), G. Petcuţ (FCM Tg. Mureş via Silvania Şimleu Silvaniei) şi nu în ultimul rând Bucurică. Altfel, cei 3 foşti unirişti (Dinu Moldovan-Espanyol Barcelona, Ciprian Selagea-FC Bihor Oradea şi Gicu Grozav, recent achiziţionat de Universitatea Cluj de la Standard Liege) au fost titulari în amicalul câştigat de România U21 în faţa celor de la ALRO Slatina cu scorul de 3-1. Dacă Selagea a fost eliminat pentru proteste în minutul 18 (n.a. la faza din care slătinenii au deschis scorul), Gicu Grozav a marcat golul de 2-1 al trupei lui Emil Săndoi.
Dan UDREA


bine bibaaaaaa,tot asa ma…in doi ani te vrem in liga 1…
puscarii…anu asta nu ii mai salveaza nimeni