Banchet pentru Performanţa Ighiu!

Luni după amiază, în sediul Primăriei din Ighiu, a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie (foto) al campioanei judeţene Performanţa Ighiu în care s-a analizat evoluţia echipei în sezonul recent încheiat precum şi obiectivele pentru campionatul viitor. Pe lângă primarul Traian Rusu au mai fost prezenţi Gheorghe Dobre, Ioan Dan, Gheorghe Dănilă, Traian Nana, Emilia Doboş, Ioan „Poli” Marinca şi antrenorul Sorin Mărginean. Ighienii, care vizează câştigarea Ligii a 4-a şi în ediţia 2011-2012, intenţionează ca din sezonul viitor să evolueze, în jocurile considerate pe teren propriu, pe terenul II din Complexul „Victoria-Cetate”din Alba Iulia, ba mai mult vor să pună bazele celei de-a doua echipe care să fie înscrisă în Liga a 5-a. „Nu intenţionăm să renunţăm la serviciile fotbaliştilor care au dus Ighiul pentru a doua oară consecutiv la barajul pentru accederea în Liga a 3-a, avem nevoie de ei şi în campionatul viitor şi vom avea încă o echipă în Liga a 5-a. Modernizarea bazei sportive de la Ighiu precum şi creşterea jucătorilor din propria pepinieră dar şi atacarea celui de-al treilea titlu consecutiv de campioană judeţeană reprezintă priorităţile nostre pentru anul competiţional 2011-2012″ a dezvăluit Traian Rusu. Altfel, sâmbătă, cu începere de la ora 14.00, la pensiunea”Casa cu Dor” din Amopiţa va avea loc, organizator CS Performanţa Ighiu, banchetul de sfârşit de sezon la care jucătorii, antrenorii şi conducătorii vor fi însoţiţi de soţii sau prietene.

Dan UDREA, foto Nicu PĂŢAN

Acest Articol are 15 comentarii

  1. asa mai merge

    felicitari domnilor.hai k se poate si a 3 oara ca sa intram in istorie.

  2. tata vost

    sanse minuscule,sunteti mancati

  3. tata vost

    vedem noi

  4. vaasilescu vasile

    felicitari primarului traian rusu!!!

  5. Le are cu.....

    E bine ca se face banket pentru jucatorii Ighiului,dar de joaca meciurile lor in Alba-Iulia o sa vedeti cate ,,surprize,,vor avea chiar acele echipe considerate slabute….DuminicA 26.6.2011 CEI DE LA BANKET POT VENI LA ,,FII SATULUI IN OARDA,,PE TERENUL DE FOTBAL unde pot bea ceva pentru uitarea duzinei….

  6. Trei Poduri

    Felicit pe d-l Dan Udrea pentru intentia de a face un concurs tip Pronosport cu meciul Europa-Santimbru cat si premiul pus in joc.Sanatate maestre Udrea !!!

  7. dobredaniel

    HAI PERFORMANTA

  8. dobredaniel

    PTR TREI PODURI(ROMCEA securistu)daca tot nu ai de lucru te ai putea angaja magazioner la PERFORMANTA cu conditia sa nu furi

  9. Mulea

    zi-le domnu Dobre si multumim frumos pentru…meciul de aici de la noi,credeam ca nu mai veniti la pauza si se luptau fitosii cu liberalii…

  10. SPORTUL LIVEZILE

    RESPECT PENTRU DOMNUL RONCEA . LIVEZILE TE SALUTA

  11. SPORTUL LIVEZILE

    TREI PODURI – UN OM DE CARE JUDETUL ALBA ARE NEVOIE.PUTINI MAI SUNT PATIMASI .

  12. SPORTUL LIVEZILE

    D-le UDREA , tot respectul pentru profesionalism.

  13. GHITA CEAUN

    pacat ca sunt prea multi chibitzi pe langa atatea echipe

  14. un om de fotbal din arad

    ii multumim d-lui Cornel Sintion,pentru informatiile date despre echipa ighiu la meciul de baraj cu Vladimirescu din Arad

  15. GHITA CEAUN

    pacat caci sunt prea multi chibiti pe langa fotbalul din liga a-IV-a,care doar se fac ca sustin echipele

Lasă un răspuns