În perioada 23-25 aprilie, LPS Sebes a participat cu două grupe de juniori „U 14/15” şi „U 16/17″ la turneul internaţional de fotbal pentru juniori ” TOURNOI DE PAQUES 2011 „, competiţie care a avut loc în localitatea Hergnies din Franta, turneu de tradiţie aflat deja la cea de-a 37-a ediţie . Tinerii fotbalişti ai Liceului Sportiv din Sebeş s-au comportat deosebit obţinând rezultate pe măsură. Astfel, la categoria „U 14/15”, sportivii nostrii au terminat meciurile din grupă fără nici o înfrângere şi fără gol primit dar din păcate datorită golaverajului inferior nu au reuşit să prindă meciurile pentru locurile1-4, jucând astfel pentru locurile 5-8, iar în final s-au situat pe locul 6 din 10 echipe participante la această categorie de vârstă, un loc destul de bun ţinând cont de faptul că au fost la prima experienţă internaţională. În schimb, la categoria „U 16/17”, juniorii Liceului Sportiv Sebeş deşi au participat cu juniori majoritari „U 16” ( născuţi 1995 şi 1996 ), doar doi componenti ai lotului nostru fiind încadraţi în categoria U 17, născuţi în 1994, au avut un parcurs foarte bun reuşind să se califice în semifinale şi intrând astfel în lupta pentru trofee. După 2 victorii, 1 rezultat de egalitate şi 1 înfrângere, juniorii LPS Sebes „U 16/17″s-au calificat în semifinale unde au jucat cu formaţia Quick Den Haag (club din prima liga olandeză), semifinală pe care au pierdut-o cu scorul de 1-0, iar în cealaltă semifinală echipa franceză AS Beauvais (0-0 în grupă cu LPS Sebeş) a învins cu scorul de 1-0 formaţia engleză Kingsley United. Astfel, LPS Sebes „U 16/17” a disputat finala mică cu englezii de la Kingsley United, un meci „nebun” în care juniorii noştri au deschis scorul în minutul 1 prin Comănese „Lutza” apoi au fost egalaţi şi conduşi cu 2-1, pentru ca într-un final incendiar şi susţinuţi de un public numeros, juniorii LPS reuşesc să egaleze la 2 prin reuşita lui Radu „Aliutza” din penalty în ultimul minut de joc împingând astfel jocul spre loviturile de departajare. La acest capitol, juniorii noştri le-au fost net superiori englezilor, au dat dovadă de stăpânire de sine iar portarul englez a fost executat cu sânge rece pe rând de către Aliutza , Androne, Varga şi Sârbu, asta în timp ce englezii au marcat doar de 2 ori, portarul nostru Szekely „Joji” parând lovitura a 3-a, pentru ca al patrulea executant al englezilor să trimită peste poartă iar în aceste condiţii s-a declanţşat fiesta, echipa LPS Sebeş „U 16/17 terminând competiţia pe locul 3. Un alt aspect la fel de important este acela ca juniorii LPS Sebes componenti ai grupei „U 16/17”, au primit şi trofeul FAIR-PLAY, la această categorie de vârstă (10 echipe participante ). Lotul de juniori „U 16/17” participant la turneul francez : SZEKELY IOSIF „JOJI” (portar), EVI NICOLAE, ŞIMANDI SORIN, APREUTESEI CRISTIAN, ANDRONE ADRIAN, URÂTU ANDREI, MIHAIU IOAN, SAUER TONI, SÂRBU RADU, NEMEŞ ALEXANDRU „TANDU”, SUCIU ALEXANDRU „PITI”, RADU ALEXANDRU „ALIUTZA”, VARGA ALEXANDRU, COMĂNESE ALEXANDRU „LUTZA”, SURDU SERGIU (jucători de câmp ). Antrenor: Emil Ţimpea. Pe această cale, juniorii şi părinţii mulţumesc domnului director Dăncilă Alexandru, Consiliului Local Sebeş şi tuturor celor care s-au implicat şi au făcut posibilă această deplasare în Franţa.
Dan UDREA
La anul promitem castigarea finalei mari !