Echipa din Daia Română calificată la faza finală!

Echipa Şcolii cu clasele I-VIII din Daia Română a acces din nou, pentru al 2-lea an la rând, la faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar de handbal masculin, mediul rural. Elevii antrenorului Paul Ciucă au depăşit iniţial faza pe centrul de localităţi (cu Şugag, Pianu şi Petreşti, unde a câştigat toate partidele) şi apoi finala pe judeţ, cu echipa din Ciumbrud, calificându-se la etapa zonală de la Reşiţa, alături de reprezentantele altor 5 judeţe, Arad, Timiş, Mehedinţi, Caraş Severin, Hunedoara. Dăienii au continuat şi aici şirul victoriilor, 11-10 cu Arad, 15-14 cu Hunedoara, 21-2 cu Caraş Severin şi în finală 7-3 cu Timiş (partidele disputându-se în sistem turneu, două reprize a câte 15 minute). Turneul final se va desfăşura în Dâmboviţa, în perioada 5-8 mai şi va reuni la start 7 echipe din ţară. La Reşiţa, Sergiu Bumbu a fost desemnat cel mai bun portar, iar Mihai Nelu Călin golgheterul întrecerii, alături de aceştia din lotul Şcolii cu cls. I-VIII Daia Română mai făcând parte Adrian Cibu, George Istrate, Claudiu Moldovan (toţi clasa a 8-a), Daniel Groza (născut în 1997 şi fotbalist selecţionat în echipa zonală a judeţelor Alba, Hunedoara şi Sibiu), Ionuţ Cibu, Vasile Ispas, Mihai Hăprian (clasa a 7-a), Marius Lupu, Ioan Gherghin, Marius Hăprian (clasa a 6-a). “Claudiu Moldovan este singurul handbalist din efectivul anului trecut şi unul dintre cei mai buni jucători. Faţă de 2010, când am devenit vicecampioni naţionali am schimbat din temelii efectivul, doar el mai regăsindu-se printre titulari. Pe această cale mulţumim d-lui primar Visarion Hăprian, precum şi conducerii şcolii, d-nei directoare Camelia Popescu pentru sprijinul acordat”, a declarat prof. Paul Ciucă (foto pe vremea în care evolua pentru CSM Sebeş) la rându-i jucător la FC Cisnădie (Liga a 3.a, Seria a 6-a) şi antrenor la Dalia Sport Daia Română (Liga a 4-a). La fotbal, bineânţeles! (D.U.)

Acest Articol are 2 comentarii

  1. Bravo, Paul Ciuca, bravo copiilor din Daia ! Si un avertisment comisiilor antidoping: covasitul de Daia nu lasa urme ! 😉

  2. Daia felicitari pentru rezultatele care obtinute sunt foarte bune chiar daka ati luat locul 2 nu oricine ajunge in finala nationala aveti si stofa de imn cu sigranta dupa auz felicitari cu mult drag alex sugag

Lasă un răspuns

Închideți meniul