Duminică 17 aprilie, la Baia Mare, s-au desfăşurat finalele Campionatului Naţional de orientare în proba de semimaraton, cea mai lungă şi mai solicitantă probă a acestui sport, competiţie la care au fost prezenţi şi 7 sportivi ai CS Unirea Alba Iulia, pregătiţi de către Marius Anghel. Aşa cum era de aşteptat, cel mai bun rezultat a venit din partea sportivei Irina Maiorescu (foto, campioana en-titre a acestei probe) care a reuşit de această dată „doar” medalia de argint în competiţia senioarelor. În cadrul aceleiaşi categorii sportiva Dănilă s-a clasat pe poziţia a 6-a. În clasamentul seniorilor Bogya Tamas a venit pe locul 4 la doar câteva secunde de medalia de bronz, iar Forin Ţuncu şi Radu Milea s-au clasat pe locurile 7 respectiv 9. „Din păcate rezultatele obţinute nu sunt tocmai pe măsura aşteptărilor. Va trebui să regândim strategia pentru perioada următoare în perspectiva Campionatelor de Noapte şi pe Echipe care se vor desfăşura în perioada 27-29 mai la Cluj Napoca. După acestea vom vedea dacă şi care vor fi sportivii cu şanse reale de a reprezenta România la Campionatul Mondial de Seniori din Franţa şi la Campionatele Europei de Sud-Est din Macedonia urmând să ne concentrăm forţele pentru pregătirea acestora” a spus Marius Anghel, instructor orientare în cadrul CS Unirea Alba Iulia.
Dan UDREA