Deva sau Alba, asta-i întrebarea…

Stadionul de la poalele Cetăţii Devei va găzdui astăzi, ora 11.00, partida dintre colegele de suferinţă Mureşul şi Unirea Alba Iulia, grupări aflate în lupta pentru evitarea retrogradării în Liga a 3-a. “După eşecul, nemeritat după părerea mea, cu Alro Slatina cu toţii trebuie să încercăm reabilitarea la Deva, acolo unde va avea loc un duel între două echipe aflate în suferinţă şi suntem obligaţi să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a cuceri punctele puse în joc”, a declarat Gabi Stan, antrenorul grupării din Cetatea Marii Uniri. Va fi un meci special, de 6 puncte, în care “alb-negrii” acuză probleme majore de efectiv, caz în care tehnicianul Gabi Stan nu va putea miza pe Bucurică, M. Pistol, T. Stan, Bălu (accidentaţi), G. Ivan (probleme la gambă, incert), M. Oprea (suspendat), S. Mureşan (exclus din lot), C. Selagea (litigiu cu clubul, cazul a fost amânat o săptămână până joia viitoare). În plus şi internaţionalii de juniori Al. Giurgiu şi N. Stanciu sunt răciţi şi în pericol să rateze partida de sâmbătă, una în care vizitatorii au dificultăţi evidente în privinţa alcătuirii liniei defensive însă albaiulienii contează pe aportul a 30 de fani, membri ai Ligii Suporterilor Unirii, plecarea urmând a avea loc în această dimineaţă, la ora 9.00, din spatele stadionului “Cetate”.
Echipa probabilă: Pascal – Negură (Potopea), Y. Camara, Potopea (G. Ivan), Al. Giurgiu – Spătaru, Pleniceanu, Al. Filip, Boboc – N. Stanciu – Ad. Câmpeanu. Arbitri Ad. Chivulete (Bucureşti), E. Crângaşu (Ploieşti), Petruţa Iugulescu (Târgovişte), rezervă A. Vărzan (Reşiţa). Observatori M. Beudean (Braşov), Fl. Domide (Arad).

Dan UDREA

Acest Articol are 2 comentarii

  1. cristina

    dragul meu , partida sa disputat la deva .:*

  2. ChinA

    “Stadionul de la poalele Cetăţii Devei va găzdui astăzi, ora 11.00, partida dintre colegele de suferinţă Mureşul şi Unirea Alba Iulia, grupări aflate în lupta pentru evitarea retrogradării în Liga a 3-a” ce nu-i bine ?

Lasă un răspuns