1. Absolvenții instituților de învățământ superior, de educație fizică și sport, specializarea fotbal, cu o durată de 4 sau 5 ani, care au intrat în posesia carnetului de antrenor , sunt rugați să se prezinte la secretariatul Școlii Federale de Antrenori (Casa Fotbalului – București), pentru echivalarea categoriei de antrenor cu Licența B – U.E.F.A., în urma unei evaluări a cunoștințelor de teorie a antrenamentului sportiv în fotbal. Cei în cauză au obligația de a avea asupra lor carnetul de antrenor vizat pe anul în curs și achitarea taxei obligatorii.
2. Absolvenții instituțiilor de învățământ superior, de educație fizică și sport, specializarea fotbal, cu o durată de 4 sau 5 ani, care nu au intrat în posesia carnetului de antrenor, sunt rugați să intre în legătură cu Centrul Național de Formare și Perfecționare al Antrenorilor (C.N.F.P.A – București, Complexul Sportiv Lia Manoliu ), pentru a li se elibera carnetul de antrenor, după care vor urma procedura de la punctul 1.
3. În conformitate cu prevederile actuale, absolvenții instituțiilor de învățământ superior, de educație fizică și sport, cu durată de 3 ani, nu pot beneficia de acordarea calificării de antrenor (carnet de antrenor) și vor fi nevoiți să urmeze cursuri de licențiere la S.F.A. (Licența B – U.E.F.A.) sau A.J.F. (Licența C – U.E.F.A.).
NOTĂ : Din sezonul 2011 – 2012, lipsa Licenței – U.E.F.A. (minim licența C), va atrage după sine imposibilitatea de a lua loc pe banca tehnică în calitate de antrenor, la competițiile organizate de A.J.F. (ajfalba.ro)