28 pentru Europa…Alba Iulia!

Luni seară, în jurul orei 19.00, viceliderul Ligii a 4-a şi-a reluat pregătirile în vederea returului la finalulul căruia Manea şi compania îşi doresc să ajungă în Liga a 3-a. 28 de fotbalişti au participat la primul antrenament condus de principalul Mihai Manea respectiv secundul Cătălin Raţă, şedinţa de pregătire a avut loc în nocturnă la baza sportivă din Drâmbar. “Avem 28 de jucători la antrenament, nu a plecat nimeni de la echipă iar până pe data de 29 ianuarie vom definitiva lotul cu care vom pleca în cantonamentul centralizat. Este foarte important că am reuşit să păstrăm la echipă nucleul de bază şi după reacomodarea la efort, urmată de o pregătire fizică treptată, şi o serie de partide amicale, sunt sigur că în momentul startului returului o să fim la capacitate maximă” a punctat principalul Mihai Manea. “Lista noastră în ceea ce priveşte transferul de jucători rămâne deschisă, Mihai Manea are mână liberă în a achiziţiona fotbalişti care să ne ajute în îndeplinirea obiectivului, aşa că îi aşteptăm la antrenamente pe cei care îşi doresc să facă performanţă alături de noi” a dezvăluit Liviu Coacază, vicepreşedintele “europenilor”.

Dan UDREA

Lasă un răspuns

Închideți meniul