Alba-Timiş 2-3 (0-3) la juniori Under 16!

Meciul de joi dimineaţă, disputat la Blaj pe terenul celor de la C.S.Ş, s-a terminat cu victoria bănăţenilor, liderul incontestabil al grupei a 5-a din cadrul Campionatului Naţional al selecţionatelor judeţene Under 16. Pentru Alba au marcat Marius Felindean (51) şi Adrian Maxim (68 din penalty) în vreme ce vizitatorii au punctat prin Dorin Rotariu (5), Cosmin Moja (19) şi Dionisie Hârdău (24). La joc au fost prezenţi Cornel Jurcă-coordonatorul competiţiei din partea Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Pătraşcu-instructor zonal, Sorin Corpodean-preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba şi nu în ultimul rând preşedintele executiv al Unirii Alba Iulia, Nicu Lupu. “În ciuda înfrângerii noi ne-am prezentat bine în partida cu liderul, am marcat două goluri şi am mai ratat alte trei excelente oprtunităţi de a înscrie prin Alexandru Varga, de două ori printre care şi o bară respectiv Marius Felindean. Este bine că am revenit în joc după ce la pauză am fost conduşi cu 3-0, copiii au fost determinaţi, s-au bătut pentru fiecare minge şi acest aspect mă mulţumeşte”, a declarat antrenorul Alin Hancăş (foto-în stânga alături de secundul Bebe Brumaru). Brigada de arbitri formată din aiudenii Cosmin Georgiu, Rareş Mulea şi Adrian Popa a condus următoarele formaţii:

*ALBA (antrenori Alin Hancăş şi Bebe Brumaru): Radu Damian (41, Iosif Szekely) – Răzvan Mladin (41, Hunor Kiss), Andrei Ciucuşan, Narcis Rus, Răzvan Ban (78, Lucian Ursu) – Lucian Tamaş (65, Sebastian Prodea, 71, Ştefan Comănici), Mihai Scheau, Sorin Pintea, Adrian Maxim – Alexandru Varga, Marius Felindean. Pe bancă: Răzvan Trif şi Sorin Şimandi.

*TIMIŞ (antrenori Cristian Contescu şi Romeo Malac): Victor Gârleş – Roberto Artimon (fiul fostului antrenor la Unirii Alba Iulia, Alin Artimon), Cristian Bocşan, Flavius Torok, Rareş Mureşan – Cosmin Moja (eliminat în minutul 40), Vasile Palcovacs (41, Tiberiu Lob), Dorin Rotariu, Daniel Poja (67, Claudiu Sturza), Cristian Jichici (71, Mădălin Semenea) – Dionisie Hârdău (69, Alexandru Albeanu). Pe bancă: Anderi Filip, Codruţ Frunzulică şi Marius Mureşan. Duminică, 7 noiembrie, selecţionata Albei va juca, la Caransebeş, împotriva selecţionatei Caraş-Severin.

Dan UDREA

Citește în continuare

Gicu Grozav se află pe lista lui Emil Săndoi!

Albaiulianul Gicu Grozav, pare a fi om de bază la noua naţională de tineret, cel puţin în viziunea tehnicianului care răspunde de respectivul lot naţional. Pentru noua campanie de calificare, selecţionerul naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi, şi-a propus să apeleze la mai mulţi jucători români care evoluează în străinătate. Pe lista lui Săndoi se află şi albaiulianul Gicu Grozav, legitimat acum la formaţia belgiană Standard Liege. “Mă gândesc la Cardoso, Pena, Mladen, Daminuţă şi Grozav”, a dezvăluit Emil Săndoi atunci când a fost chestionat cu privire la ţintele sale din rândul junilor stranieri. (L.V.D.)

Citește în continuare

Sportivii de la CS Unirea în goana după ultimele medalii în 2010!

Finalul de sezon competiţional se anunţă unul extrem de greu pentru sportivii de la CS Unirea Alba Iulia, reprezentanţii a 4 secţii sportive ale clubului urmând să participe în aceste zile la competiţii deosebit de importante. La trei dintre acestea se concurează “cu medaliile pe masă” fiind finale de campionate naţionale în disciplinele respective, în fapt fiind ultimele competiţii ale acestui an la care sportivii unirişti mai pot să intre în posesia vreunei medalii naţionale. Sâmbătă, 30 octombrie, vor intra în competiţie sportivii a trei secţii sportive, astfel:

Atletism – La Băile Felix se vor desfăşura finalele Campionatelor Naţionale de Cros la care CS Unirea va alinia la start două echipe, una în cursa senioarelor şi una în cea a juniorilor (în colaborare cu LPS Alba Iulia). La această competiţie sportivii vor fi încurajaţi de pe margine chiar de directorul clubului, Marius Anghel.

Judo – La Roman vor avea loc finalele Campionatelor Naţionale de Judo pe Echipe destinate sportivilor sub 13 ani. La această competiţie va fi prezentă o delegaţie formată din 10 judoka însoţiţi de antrenorii Cristian Dinu şi Ioan Todor. Sportivii clubului vor alinia o echipă în competiţia feminină unde speră la o comportare onorabilă şi chiar obţinerea unei medalii, deşi valoarea concursului este extrem de ridicată.

 Tenis de masă – La Tg. Secuiesc se va disputa etapa a II-a a campionatului Diviziei A, echipa CS Unirea sperând să îşi învingă cel puţin unul dintre cei trei adversari cu care se va confrunta. În acest moment albaiulienii ocupă locul III în grupa din care fac parte, loc care asigură rămânerea în Divizia A şi în sezonul următor.

În perioada 1-5 noiembrie, în localitatea Oneşti, se vor desfăşura finalele Campionatelor Naţionale de Haltere de Seniori la care clubul albaiulian va alinia la startul competiţiei 3 sportive care vor fi însoţite de antrenorul Ioan Frăţilă. “Orice eventuală medalie pe care sportivii noştrii o vor obţine nu va face decât să confirme faptul că după un an de muncă asiduă în antrenamente apare şi satisfacţia muncii împlinite” a declarat Marius Anghel, director coordonator CS Unirea Alba Iulia.

Dan UDREA

Citește în continuare

Juniori C

În cadrul etapei cu numărul 10 s-au înregistrat următoarele rezultate: Langentahl Valea Lungă – Rival Alba Iulia 0-2; Olimpia Aiud – CSS Blaj 2-8; LPS Sebeș – CSM Sebeș 1-0; Unirea Alba Iulia – Performanța Ighiu 9-0; Metatron – CS Ocna Mureș 1-18; CS Zlatna – Spicul Bucerdea 12-2. (D.U.)

1 Rival Alba Iulia 9 9 0 0 72 – 5 67 36p
2 Unirea Alba Iulia 10 8 1 1 83 – 6 77 33p
3 CS Ocna Mureș 9 8 0 1 75 – 7 68 32p
4 LPS Sebeș 9 7 1 1 33 – 6 27 29p
5 CSS Blaj 10 7 0 3 48 – 24 24 28p
6 CSM Sebeș 10 7 0 3 38 – 15 23 28p
7 CS Zlatna 11 4 0 7 47 – 37 10 16p
8 Langentahl Valea Lungă 9 4 0 5 28 – 25 3 16p
9 Olimpia Aiud 10 3 0 7 19 – 51 -32 12p
10 Performanţa Ighiu 9 3 0 6 19 – 58 -39 12p
11 Fortuna Lunca Mureșului 9 2 0 7 8 – 49 -41 8p
12 Metatron 10 2 0 8 16 – 62 -46 8p
13 Spicul Bucerdea 10 1 0 9 21 – 75 -54 4p
14 Galactic Club Alex 9 1 0 8 2 – 89 -87 4p
Citește în continuare

Volei juvenil

Meciurile primei etape din cadrul Campionatului Judeţean de volei pentru licee (feminin respectiv masculin) vor avea loc sâmbătă, 30 octombrie 2010, orele 9.00, la feminin în sala Colegiului “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia şi orele 10.00, la masculin în sala Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazul” Alba Iulia, programul competiţiei fiind următorul: *etapa a 2-a (26 februarie 2011) la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia; *etapa a 3-a (2 aprilie 2011) la Liceul Teoretic “Petru Maior” Ocna Mureş; *etapa a 4-a (7 mai 2011) la Colegiul Naţional “I.M. Clain” Blaj; *etapa a 5-a (4 iunie 2011) la Colegiul Naţional “Avram Iancu” Câmpeni. Se joacă după sistemul cel mai bun din trei seturi, condiţii în care spectacolul voleibalistic este garantat. (D.U.) 

Citește în continuare

Alba – Timiş în direct la televiziunea prin cablu “H.C.C.”!

În această dimineaţă, cu începere de la ora 11.00, stadionul din Blaj va găzdui meciul dintre selecţionatele judeţelor Alba şi Timiş din cadrul etapei cu numărul 7 a Campionatului Naţional al selecţionatelor judeţene Under 16, seria a 5-a. Trupa pregătită de Alin Hancăş se află pe locul 5, o victorie, o remiză şi patru înfrângeri, golaveraj 8-14 şi 5 puncte acumulate în vreme ce bănăţeniii sunt primii în clasament cu 20 de puncte, golaveraj 16-4, şi doar un singur joc pierdut. De remarcat, faptul că întâlnirea va putea fi urmărită live de către abonaţii televiziunii prin cablu “H.C.C.”.

Dan UDREA

Citește în continuare

Handbalişti din Alba în turneu în secuime

De vineri până duminică va avea loc la Odorheiu Secuiesc al doilea turneu din cadrul ediţiei 2010-2011 a campionatului naţional de handbal masculin pentru juniori 2, seria G. Înaintea acestui turneu LPS Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia ocupă primul loc în clasament, cu un total de 10 puncte. LPS Sebeş, în schimb, deţine „lanterna roşie”, echipa din Sebeş fiind şi penalizată cu 5 puncte pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă la meciurile din primul turneu, desfăşurat la Alba Iulia la sfârşitul lunii septembrie. (L.V.D.)

Citește în continuare

Cu ochii pe tinerele talente!

41 de viitori tineri fotbalişti au fost prezenţi la trialul organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba, marţi după masă la Ciugud.  “Deocamdată au rămas 33 din cei 41 care s-au prezentat la selecţie şi îi vom urmări în continuare în jocurile pe care le vor disputa în campionat. Mai urmeză cel puţin două trialuri şi sunt sigur că mulţi dintre cei pe care îi vom selecţiona se vor impune pe viitor şi vor deveni fotbalişti despre care se va vorbi şi scrie în cel mai scurt timp” a afirmat Alin Hancăş, unul dintre tehnicienii care au “supervizat” trialul. De remarcat faptul că printre cei aleşi se numără şi Cristi Păcurar(foto), fiul celui care nu cu multă vreme în urmă ridica suporterii Uniriii în picioare (n.a. Ioan “Penghiu” Păcurar), semn că în majoritaea cazurilor “aşchia nu sare departe de trunchi”. (D.U.)

Citește în continuare

Rotaru şi Pistol sunt incerţi pentru sâmbătă. Costea se antrenează normal.

Tehnicianul Unirii, Adrian Adorian Himcinschi, nu va putea miza la jocul de sâmbătă. ora 11.00 pe stadionul “Cetate”, pe serviciile lui Andrei Poverlovici, Bogdna Bucurică şi Marius Potopea  în vreme ce Răzvan Dâlbea şi Mircea Oprea sunt apţi pentru disputa cu vâlcenii lui Bucuroaia. “Rotaru şi Pistol, ambii cu probleme medicale, s-au antrenat miercuri dimineaţa uşor şi cred că pot conta pe serviciile lor în partida de sâmbătă. Costea (foto) s-a pregătitit normal, la fel şi ex-suspendaţii Dâlbea şi Oprea, semn că deocamdată în întâlnirea de sâmbătă singurul pe care nu mă pot baza este Poverlovici eliminat la Oradea. Joi şi vineri vom avea programată câte o şedinţă de pregătire iar în cantonament vom intra vineri după masă” a punctat Adrian Adorian Himcinschi.

Dan UDREA

Citește în continuare

SERVUS!

Au trecut doar nouă etape din actuala ediţie de campionat a Ligii a 2-a şi în cadrul seriei Vest din fotbalul alocat spaţiului carpato-danubiano-pontic nu mai puţin de şase competitoare, din totalul celor şaisprezece înscrise oficial, au renunţat la serviciile antrenorilor principali cu care au plecat la drum…Cu speranţe, cu ambiţii, cu dorinţa de mai bine. Dar dacă n-a fost să fie, primii sacrificaţi au fost ei. Antrenorii adică. Că tot a venit vorba despre cei „pe care nu i-a prins paltonu’” pe banca tehnică a divizionarelor secunde să-i trecem în revistă. Este vorba despre Marius Baciu (Unirea Alba Iulia), Marcel Rusu (Arieşul Turda), Adrian Anca (Silvania Şimleu Silvaniei), Ionuţ Popa (ACSMU Iaşi), Cristi Negru (Dacia Mioveni) şi Ionel Augustin (Minerul Lupeni). Ce a condus la aceste despărţiri? Ba lipsa banilor la echipă, ba lipsa rezultatelor, ba amândouă, ba desfiinţarea grupărilor respective, ba…Normal că nimănui nu-i convine să rămână “fără sapă” mai ales acum în prag de iarnă, dar din păcate asta-i viaţa antrenorilor. Trebuie să ai mai mereu valiza pregătită! Chiar dacă unii dintre cei enumeraţi mai sus câştigau pe lună, şi pe pământ, în jur de 3.000 de euro, acum,în plină criză, sunt nevoiţi să treacă pe zacuscă, pe o murătură mică, să-şi facă cererea de subvenţie la încălzire şi să iasă cumva-cumva din iarnă! Ca noi toţi ceilalţi de altfel! Glumesc, desigur! Că din primăvară va fi mai bine, cu siguranţă, şi alte echipe îşi vor asigura serviciile lor. Nu de alta însă asta-i viaţa de antrenor, vara vesel, iarna trist! Şi reciproca este mai mult decât valabailă. Depinde doar de…data semnării contractului cu clubul în cauză. În rest, paltoanele să fie pregătite pentru orice eventualitate! NO, SERVUS!

Dan UDREA

Citește în continuare
Închideți meniul