Echipa pregătită de Alin Hancăş şi Bebe Brumaru va juca astăzi, cu începere de la ora 11.00, la Caransebeş cu reprezentativa similară a judeţului Caraş Severin, ocupanta locului secund în clasament, în cadrul etapei cu numărul 8 din Campionatul Naţional al selecţionatelor judeţene Under 16. „Deşi nu putem conta pe portarul Ignat, aflat la lot şi Prodea, contuzie care îl va mai ţine departe de gazon încă vreo câteva zile iar golgheterul Felindean, care se află cu noi la Caransebeş, este incert din cauza unor probleme medicale, sper să câştigăm. Băieţii sunt montaţi să obţină un rezultat bun în compania echipei aflate pe locul doi în clasamentul seriei”, a declarat duminică dimineaţă Alin Hancăş, principalul „albanezilor”.
Dan UDREA