Nicuşor Stanciu merge în probe la Brescia…Dar numai la iarnă!

Internaţionalul de tineret al României va pleca în probe la echipa italiană Brescia la finalul turului actualei ediţii de campionat a ligii secunde. „Jucătorul a acuzat o stare de oboselă evidentă după ce în ultima vreme a fost mai tot timpul în avion, pe tren sau pe gazon. Ca sa dau doar un singur exemplu trebuie să spun că Stanciu după ce revenit în România la finalul turneului din Malta al Naţionalei Under 19, a venit de la Mogoşoaia la Teiuş cu trenul, vineri la prânz, de acolo l-am preluat noi şi l-am dus cu autocarul la Oradea, unde sâmbătă a început titular în jocul cu FC Bihor. Chiar dacă avea bilete de avion rezervate de clubul „rândunelelor” pentru luni la ora 11.00, am decis împreună că este mai bine să amânăm până în iarna deplasarea la Brescia. El mi-a spus că este foarte obosit după această navetă continuă între echipa de club şi echipa naţională, şi chiar dacă la început am fost supărat pentru decizia lui de a nu pleca în probe la Brescia în final am realizat că el are dreptate. Va fi mult mai  bine şi pentru noi ca şi club, şi pentru el ca şi fotbalist să meargă în Italia în pauza de iarnă atunci când va fi odihnit şi va putea să-şi demonstreze valoarea inconstestabilă pe care o are” a declarat, duminică în jurul prânzului, Nicu Lupu, preşedintele executiv al „alb-negrilor”.

Dan UDREA

 

Lasă un răspuns