Gala Handbalului Judeţean…Vasile Stângă=schimbare de optică!

Ediţia din acest an a competiţiei organizată de către venerabilul Iulică Voina, cel care l-a descoperit şi lansat în handbalul mare pe fostul mare handbalist român, actualmente selecţionerul primei reprezentative de handbal a României, nimeni altul decât Vasile Stângă, a fost o deplină reuşită. „În urma turneului de handbal care a avut loc duminică la Alba Iulia am realizat un lucru mare în ceea ce priveşte viitorul copiilor care au luat parte la acest eveniment. Cu toţii au declarat la final că de acum înainte vor lăsa la o parte <orice alte activităţi> şi se vor concentra doar asupra sportului şi învăţăturii. Este o mare realizare într-o epocă dominată de calculator, televizor, bar, club sau discotecă” a precizat septuagenarul Iulică Voina. (D.U.)

Citește mai multGala Handbalului Judeţean…Vasile Stângă=schimbare de optică!

Ce zici, Vasile? Vi la Alba Iulia?…Pentru nea Iulică!

Duminică, 28 noiembrie, în sala de sport a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va avea loc cea de-a 5-a ediţie a Galei Handbalului Judeţean, competiţie organizată de primul antrenor al selecţionerului României (n.a. Vasile Stângă-foto), Iuliu Voina, acum un respectabil septuagenar. Din acest an, gala cu „pricina” se va numi…Vasile Stângă. „El este foarte prins în această perioadă cu meciurile echipei  pe care o antrenează, Lignitul Pandurii Tg. Jiu, mai ales că are etapă în Liga Naţională de handbal masculin cu o zi înaintea turneului pe care îl vom organiza la Alba Iulia, dar sper din tot sufletul să facă un efort şi să fie prezent la acest eveniment care-i va purta numele. Eu îl rog din suflet să fie aici, la Alba Iulia, şi doar pentru câteva ore, pentru că vom avea meciuri de copii, de juniori iar <cireaşa de pe tort> va fi reprezentată de o întâlnire de old-boys în care el ar putea juca măcăr vreo câteva minute” a declarat, marţi dimineaţa, cel care l-a descoperit, la Hunedoara, pe unul dintre cei mai valoroşi handbalişti ai României.

Dan UDREA

Citește mai multCe zici, Vasile? Vi la Alba Iulia?…Pentru nea Iulică!