Chiar dacă…FELICITĂRI!

uneori fotbalul e nedrept, lucru demonstrat astăzi, la Ghiroda, în optimile de finală ale Cupei României. Nu a fost să fie de data aceasta, leii pierzând la limită, cu 1-0, scor stabilit în repriza secundă a fost un meci greu, tensionat, în care băieții noștri au fost nevoiți să joace în inferioritate numerică încă din minutul 38, după o eliminare corectă a lui E. Vlad, care ne-a complicat mult misiunea. Cu toate acestea, leii nu au cedat nicio clipă, au avut ocazii multe de a înscrie, însă și maniera de arbitraj a brigăzii arădene a înclinat de multe ori balanța în favoarea gazdelor, lucru care a făcut misiunea noastră și mai dificilă. Antrenorul Doru Oancea a folosit formula Similie - Davel, Vintilă, Nicola, Moise - Ghitan, Moș, M. Cristea, Cosma, Todea - E. Vlad, după pauză mai intrând Rădac, Cl. Lăncrănjan, An. Ursu, L. Crișan și Cătană Dar fotbalul este despre caracter, iar băieții noștri au arătat caracter, în ciuda manierei de arbitraj total potrivnice. Au demonstrat că pot lupta, chiar și atunci când lucrurile nu merg în favoarea lor, au demonstrat ca sunt adevărați lei. Îi felicităm din toata inima pentru parcursul avut până acum, iar pentru noi sunt campioni (sursa facebook LPS Sebeș Juniori)

Citește mai multChiar dacă…FELICITĂRI!

Tot mai aproape…

mult a fost, puțin a mai rămas...mai sunt mai puțin de patru zile până la prima partidă oficială a anului, confruntarea din Cupa României, de la Ghiroda… iar pentru leii noștri de U19 începe să se simtă acel fior special pe care doar meciurile oficiale îl aduc cu siguranță ne va aștepta un meci greu, foarte greu. Este primul joc al sezonului, debutul adevărat în acest 2026. Momentul în care toată munca din iarnă, toate antrenamentele pe frig, toate sacrificiile făcute de copii, antrenori și părinți se adună într-un singur fluier de start. Nu mai sunt jocuri amicale, nu mai sunt teste, este un meci cu miză, cu prea mare miză, calificarea în primele 8 echipe ale competiției, chiar în ziua de 8 în fața leilor pregătiți de Doru Oancea va sta un adversar puternic, organizat, cu experiență, cu echipe de seniori atât la Liga a 3-a, cât și la Liga a 4-a AJF Timiș. Știm că va fi greu, știm că va fi un duel fizic, intens, poate chiar dur pe alocuri. Dar știm și că leii noștri au crescut pentru astfel de momente. Pentru această generație U19, partida din Cupa României înseamnă mai mult decât un simplu meci. Înseamnă șansa de a intra între primele opt echipe ale țării. Înseamnă confirmarea că drumul parcurs până acum nu a fost întâmplător. Înseamnă validarea unei munci tăcute, făcute zi de zi, fără scurtături, făra compromisuri leii nu vor pleca sâmbătă la Ghiroda ca simpli participanți. Pleacă să lupte, să demonstreze că merită să fie acolo sus. Pleacă să arate că alb-albastrul nu este doar o culoare, ci o identitate, o familie, o poveste. Mai sunt câteva zile de muncă. Câteva antrenamente în care se mai șlefuiește un detaliu, se mai repetă o fază fixă, se mai întărește un gând: împreună suntem mai puternici. Numărătoarea inversă continuă. Primul meci oficial, o deplasare grea, un vis mare, leii sunt pregătiți să scrie prima filă a sezonului copiii noștri au trecut în precedentele etape ale Cupei de Corvinul Hunedoara (6-0), CSM Unirea Alba Iulia (7-6) și Gloria Arad (6-0), în timp ce timișenii au învins pe Ripensia Timișoara (1-0), CS Giroc Chișoda (2-1) și LPS Banatul Timișoara (1-0). Ghiroda este o provocare mare, importantă, dar nu imposibilă. Pentru că leii nu renunță. Pentru că atunci când intră pe teren, o fac pentru culori, pentru emblemă, pentru toți cei care cred în ei. Cupa României scrie povești frumoase, iar leii sunt gata să adauge o nouă filă, una plină de luptă, orgoliu și inimă, iar povestea noastră frumoasă va continua. Mergem la Ghiroda cu capul sus, cu inima deschisă și cu credința că orice vis poate fi atins (sursa facebook LPS Sebeș Juniori)

Citește mai multTot mai aproape…

Au fost stabilite, prin tragere la sorți, grupele etapei regionale pentru campionatele județene U19 și U17!

Astfel, pentru competiția dedicată categoriei de vârstă U19 avem următoarele grupe pentru fiecare regiune în parte: Regiunea 3, Centru: Grupa A: Covasna, Mureș, Brașov; Grupa B: Sibiu, Alba, Harghita. Pentru competiția U17 avem următoarele grupe: Regiunea 3, Centru: Grupa A: Sibiu, Covasna, Alba;  Grupa B: Harghita, Brașov, Mureș. În această fază a celor două competiții vor participa câștigătoarele campionatelor județene de juniori, numele acestora urmând a fi transmise de către Asociațiile Județele de Fotbal până pe data de 24 mai 2026.  Faza regională a competițiilor U19 și U17 se va disputa în perioada 25 mai – 21 iunie 2026. (sursa frf.ro)

Citește mai multAu fost stabilite, prin tragere la sorți, grupele etapei regionale pentru campionatele județene U19 și U17!

LPS Sebeș amicale…amicale…amicale!

a doua partidă de verificare a acestui an pentru grupa de U19 s-a disputat aseară, în nocturna de pe "Pielarul", leii întâlnind echipa de seniori a celor de la Dacia Orăștie meciul a avut un ritm bun pentru această perioadă a pregătirii, la final consemnându-se un rezultat de egalitate, scor 1-1 (gol Nicola), formația noastră irosind și o lovitură de la 11 m. Antrenorul Doru Oancea a mizat pe Similie - An. Ursu, Vintilă, Nicola, Moise - Ghitan, M. Cristea, Moș, Rădac, Alisie - E. Vlad, după pauză mai intrând Crețu, Dragosin, Davel, Popa, Istrate, T. Crișan, Todea, Cosma, Boca, Ganga, Cl. Lăncrănjan și Zdroba aflați în linie dreaptă în vederea pregătirii meciului din Cupa României, de pe 8 martie, leii cei mari vor evolua saptămâna viitoare împotriva celor de la Industria Galda de Jos. Până atunci însă, astăzi se anunță un meci atractiv pe "Pielarul", unde grupa de U17, antrenată de Paul Păcurar, va primi vizita puternicei CFR Cluj (sursa facebook LPS Sebeș Juniori)

Citește mai multLPS Sebeș amicale…amicale…amicale!

În Cupa României U19…set pentru LPS Sebeș!

în această dimineață, la Arad, pe un teren execrabil, băieții noștri de U19 au jucat nu doar cu picioarele, ci și cu sufletul. Fiecare atingere de balon a purtat în ea orele de antrenament, speranțele nerostite și dorința aceea tăcută de a arăta cine sunt. Leii au câștigat clar, dar adevărata victorie s-a simțit în ochii lor, în zâmbetele de la final și în îmbrățișările dintre coechipieri. A fost un meci în care inima a bătut mai tare decât orice strigăt din tribune. În care curajul a vorbit atunci când oboseala încerca să îi oprească. În care fiecare copil a dus în teren nu doar propriul vis, ci și visul unei comunități care crede în ei. Pe malurile Mureșului s-a văzut încă o dată că LPS Sebeș nu e doar o echipă. E o familie. E un drum pe care se merge cu pasiune, cu încredere și cu o forță pe care doar cei uniți o pot avea și, odată cu această victorie, povestea frumoasă continuă, mai caldă, mai curată, mai plină de sens. Iar băieții noștri merg mai departe cu sufletul deschis și cu pasul sigur, știind că fiecare meci scrie încă o filă dintr-un vis care prinde contur meciul în sine a fost fără istoric, leii fiind cu cel puțin trei clase peste adversarii de azi din Cupa României, Gloria Arad, câștigând fără drept de apel, cu 6-0 (5-0), prin golurile marcate de E. Vlad (2), Nicola, Cosma, Moș si Cristea. Antrenorul alb-albaștrilor, Doru Oancea, ajutat la acest meci și de tehnicianul nostru de la U17, Paul Pacurar, a utilizat formula Similie - Davel, Vintilă, Nicola, Moise - T. Crișan, Moș, V. Cosma, M. Cristea, Todea - E. Vlad, mai fiind folosiți Cl. Lăncrănjan, Rădac, P. Lăncrănjan, An. Ursu și Bugnariu îi felicităm pe băieții noștri, care au arătat curaj, maturitate și o dorință uriașă de a-și depăși limitele. Povestea lor este tot mai frumoasă, iar fiecare pas înainte ne arată că nimic nu e imposibil când sufletul, talentul și ambiția merg împreună după acest al treilea hop trecut, leii s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României, urmând să întâlneasca, cel mai probabil, pentru un loc în primele opt echipe ale țării, pe 8 martie anul viitor, pe Interstar Sibiu, care a învins, tot astăzi, pe CSM Deva, cu scorul de 3-0 (sursa facebook LPS Sebeș Juniori)

Citește mai multÎn Cupa României U19…set pentru LPS Sebeș!

De Moș Nicolae, Gloria Arad – LPS Sebeș în Cupa României U19!

doar puțin timp ne mai desparte până la ultima partidă oficială a acestui an, cortina de final urmând să se tragă după întâlnirea crucială din "16-imile" Cupei României, grupa noastră de U19 evoluând în deplasare, sâmbătă, de la ora 12.00, în fața celor de la Gloria Arad o sa pășim pe malurile Mureșului cu sufletul înainte, nu cu teama în spate. Gloria Arad e doar un nume, noi suntem povestea care se scrie în continuare. LPS Sebeș vine ca o adiere de alb și albastru, ca un curent de forță tăcută care crește din interior. Leii noștri nu răcnesc mereu cu glas, ci cu pasul sigur, cu privirea hotărâtă, cu inima care bate în același ritm. În Cupa României, fiecare clipă e un vers, fiecare duel o metaforă despre curaj. Iar noi scriem poemul acesta cu sudoare, cu respirație adâncă și cu suflete care nu renunță. În Cupa României fiecare meci e o poveste, iar sâmbătă povestea noastră continuă la Arad. Gloria ne așteaptă, dar noi venim cu inimile pline și privirea de lei flămânzi de victorie. LPS Sebeș nu intră pe teren ca un nume, ci ca o forță: alb-albastru, unitate, curaj. Fiecare duel contează, fiecare metru de teren se câștigă cu sacrificiu, iar fiecare clipă e o șansă să demonstrăm cine suntem. Nu ne ferim, nu cedăm și nu facem pași înapoi. Leii Sebeșului se vor lupta până la ultimul fluier. Pentru noi. Pentru echipă. Pentru alb și albastru după antrenamentul de astăzi, de la ora 14.30, leii vor pleca spre Arad, unde se vor caza la hotelul "GIO" din localitate. Antrenorul Doru Oancea va deplasa un lot format din 20 de jucatori, care îi are în componență pe Similie, Crețu, Dragosin - portari; Davel, An. Ursu, Vintilă, Nicola, Moise, P. Lăncrănjan - fundași; Ghitan, T. Crișan, Moș, Rădac, M. Cristea, V. Cosma, Cl. Lăncranjan, Bugnariu - mijlocași; E. Vlad, Todea, Alisie - atacanți în primele două runde, leii au trecut cu 6-0 de Corvinul Hunedoara, în a doua etapă de CSM Unirea Alba Iulia, după spectaculosul 7-6, în timp ce Gloria Arad, a eliminat pe ACS Viitorul Arad, cu 3-0, iar în etapa secundă a stat (D,U., sursa facebook LPS Sebeș Juniori)

Citește mai multDe Moș Nicolae, Gloria Arad – LPS Sebeș în Cupa României U19!

LPS Sebeș o victorie și o remiză!

ultima etapă a acestui an din Campionatul Național a programat pentru grupele noastre mari, de U19 și U17, o deplasare "friguroasă" la Mediaș, în întâlnirile disputate astăzi pe terenul sintetic din orașul sibian meci de uzură, de luptă, pentru grupa de U19 (FOTO STÂNGA), care s-a impus relativ lejer, cu scorul de 2-0 (1-0), prin golurile înscrise de Todea (34) și Cl. Lăncrănjan (69). Antrenorul Doru Oancea a început partida cu formula Crețu - Davel, Vintilă, Nicola, Moise - T. Crișan, Rădac, M. Cristea, An. Ursu, Todea - E. Vlad, după pauză mai intrând Cl. Lăncrănjan, Ghitan, P. Lăncrănjan, Popa și Zdroba mult mai intens și mai spectaculos, cu mari ocazii de ambele părți, a fost meciul de la U17 (FOTO DREAPTA), între ocupantele locurilor 1 și 3, încheiat la egalitate, echitabil, scor 1-1 (1-1), reușita noastră purtând semnătura lui Miclea (23). Antrenorul Paul Păcurar a mizat pe Similie - L. Crișan, Dican, Cătană, Cibu - Bugnariu, Moga, Boca, Miclea, Căian - Fulea, mai fiind folosiți Hada, Topală și Demean în prima rundă a anului viitor, leii vor evolua pe teren propriu, pe 15 martie, cu Interstar Sibiu, însă grupa de U19 mai are de trecut un hop, sâmbătă, 5 decembrie, în deplasare, în "16-imile" Cupei României, cu Gloria Arad (sursa facebook LPS Sebeș Juniori)

Citește mai multLPS Sebeș o victorie și o remiză!

Campionat Juniori U19 AB-CJ, etapa a 10-a! VEZI AICI rezultatele și clasamentul!

Rezultate: CS Metalurgistul Cugir 3 : 3 ACS Sticla Ariesul Turda. Cugirenii pregătiți de antrenorul George Goronea, au obținut o remiză, scor 3-3, ieri, pe teren propriu, în compania formației Sticla Arieșul Turda, într-un meci contând pentru etapa 10 a Campionatului Interjudetean Alba – Cluj, rezervat categoriei lor de vârstă. Juniorii noștri au revenit după ce au conduși, cu scorul de 0 – 3. Golurile „roș-albaștrilor” au fost reușite de Gabi Cristea, Alexandru Mihăilă și George Andriuc. În etapa viitoare, Metalurgistul va evolua în deplasare pe terenul echipei CSU Universitar Alba Iulia. Hai Metalurgistul! (sursa facebook Fan Metalurgistul)

ACS CIL Blaj 5 : 0 CS Universitar din Alba Iulia

CS Viitorul SântimbruLPS Sebeș (se joacă astăzi de la ora 14.00)

ACS A.F. Luceafărul Cluj-Napoca – CS Ocna Mureș ( se dispută pe 2 martie 2026) (ajfalba.ro) (mai mult…)

Citește mai multCampionat Juniori U19 AB-CJ, etapa a 10-a! VEZI AICI rezultatele și clasamentul!