O victorie obținută cu sufletul!
Am început destul de temători meciul de la Turda, un meci de o importanță capitală, cu o contracandidată, pe terenul acesteia. Primele 15-20 de minute nu ne-a ieșit jocul, dar apoi a ieșit la suprafață spiritul de echipă și sufletul mare al jucătorilor noștri care au știut să se sacrifice unul pentru altul, pentru binele echipei. Când un jucător ca Agbomonyi Oluwaseun, cu o prestație extraordinară marchează 2 goluri, unul mai frumos ca altul și obține 2 penalty-uri, transformate sigur de Răzvan Fetița, suporterii, chiar și cei ai gazdelor sunt tentați să îl considere omul meciului. În realitate, corect este să scoatem în evidență victoria noastră ca echipă. Ea nu ar fi fost posibilă fără jocul exact al lui Dragoș Ciorgovean care a scos tot ce se putea scoate, fără sacrificiul în slujba echipei al lui Andrei Bârdea, care a arat toată partea lui de teren, fără zecile de mingii respinse ale „căpitanului” Radu Scrob și capacitatea sa organizatorică, fără calmul lui Mihai Dehelean (în creștere mare de formă și siguranță), fără tackling-urile juniorului de 17 ani, Darius Oneț, care l-au exasperat pe experimentatul Goronea de la gazde, fără viteza lui Denis Iepure și contribuția lui în sprijinul apărării, fără travaliul ambiția și inteligența fotbalistică ale lui Răzvan Fetița, fără determinarea și spiritul de luptător ale omniprezentului Adnan Benkirat, fără plasamentul precis și pasele de calitate ale lui George Mâlnă, fără sprinturile și pătrunderile năucitoare ale lui Darius Indrei, fără efortul fantastic depus de Ionuț Cârloanță care a fost atât de aproape de un gol meritat, fără contribuția tinerilor noștri intrați pentru mai puțin timp, dar care si-au făcut din plin datoria, Ionuț Ispas, Alex Lupea și Alex Backsi. Bravo lor! Merită toate felicitările noastre pentru jocul de astăzi! Înainte de a fi niște individualități au fost o ECHIPĂ! Au câștigat acest meci cu sufletul. Am avut această convingere văzând bucuria comună de pe teren la finalul meciului și văzându-l pe Răzvan Fetița cum sărbătorește marcarea unui gol salutând puținii noștri suporteri prezenți la meci și sărutând stema clubului Unirea din dreptul inimii, de pe propriul tricou! Aveți tot respectul nostru, băieți! #UnireaNuMoare!
PS: Transmitem pe această cale cele mai bune gânduri și urarea de La Mulți Ani! „bătrânului” nostru Joe Croitoru, la împlinirea frumoasei vârste de 57 de ani! Salutăm, de asemenea, prezența la meci a celui mai mic dar și cel mai sufletist suporter al nostru, Dragoș Marincaș, cel care ne-a purtat noroc și azi, de fiecare dată când a fost prezent la meci noi obținând VICTORIA! (sursa facebook AFC Unirea 1924 Alba Iulia)