La ieșirea din semi cantonament, uniriștii au primul amical la Brad!
Gruparea din Cetatea Marii Uniri a încheiat, ieri, prima săptămână a semi cantonamentului de la stadionul Cetate din Alba Iulia iar în această perioadă uniriștii au disputat trei jocuri școală, sâmbătă înainte de intrare, miercuri respectiv sâmbătă la terminarea primelor ședințe de pregătire, la Oarda de Jos. „Sunt foarte mulțumit de modul în care se prezintă echipa în acest moment. S-a muncit bine și sunt convins că suntem pe drumul cel bun. Deocamdată, până semnăm actele, nu pot da numele celor pe care intenționăm să-i transferăm dar îi asigur pe suporterii noștri că vom arăta mult mai bine în partea a doua a campionatului” a punctat Mihai Dăscălescu, președintele alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri. În altă ordine de idei, sâmbătă, 12 februarie, la Brad de la ora 11.00, se joacă amicalul dintre Aurul (locul 10 în Seria a 7-a din Liga a 3-a) și Unirea Alba Iulia. (D.U.)