OLIMPIA – FC MICEŞTI 6-1. Amicalul (foto), arbitrat de Răzvan Orlea, Andrei Sârbu şi Andrei Sas şi disputat în această dimineaţă pe arena Aiudelul din Aiud, s-a terminat cu victoria trupei lui Radu Andone, cele şapte goluri fiind marcate de (mai mult…)
Uniriştii (foto stânga) lui Bebe Brumaru au disputat, sâmbătă dimineaţă, ultimul amical din cele programate în stagiul montan şi s-au impus cu scorul de 4-2, goluri Vl. Constantin 2, Nicola şi Adam respectiv D. Vlad şi R. Luca, (mai mult…)
Într-o partidă de verificare disputată, miercuri la Cluj, FC Municipal Baia Mare a învins liderul Ligii a IV-a Alba, Mureşul Vinţu de Jos cu scorul de (mai mult…)
„Olimpicii” situaţi la finalul turului Ligii a IV-a pe ultimul loc al podiumului, pregătiţi de Radu Andone, s-au impus în amicalul disputat în această dimineaţă, s-a jucat pe arena Aiudelul, în compania celor de la Decebal Cricău (Liga a V-a, Seria a 3-a), cele patru reuşite ale jocului fiind semnate de Silea (51) şi Vali Drăgan (54, 84) respectiv Ad. Stanciu (16). Olimpia i-a folosit pe 1. Clipici – 6. An. Cioca, 16. G. Szekely, 3. Miske, 5. Bălan, 7. Felindean, 11. Şimandi, 17. C. Bordean, 10. Val. Drăgan, 8. Ed. Crişan, 4. R. Andone, 13. Nagy, 20. Silea, 14. An. Costan în vreme ce cricăunaii au mizat pe 1. Pintea – 16. I. Stanciu, 5. Dan Ioan, 17. Praţa, 13. Ad. Iacşa, 99. Clamba, 4. A. Cristea, 9. Sasu, 10. Ad. Stanciu, 7. Denis Dan, 9. Pătruş (3. Dârlea, 14. Sg. Petru, 18. P. Moldovan, 6. Il. Bota). De remarcat faptul că patru juniori A1 ai lui Remus Ţălnar au evoluat în primul 11 al aiudenilor, Cosmin Bordean, Andrei Cioca (foto împreună cu Edi Crişan), Dani Şimandi-toţi născuţi în 1996 şi Edi Crişan-2000 iar următoarele amicale sunt programate la Teiuş, miercuri respectiv acasă, duminică, cu FC Miceşti. (mai mult…)
Moţii lui Costică Moldovan s-au impus în competiţia rezervată copiilor născuţi în anii 2000-2001, la care au participat zece echipe iar meciurile s-au jucat în sala de sport din comuna clujeană Mihai Viteazu, după ce au învins în finala mare pe Mureşul Luduş, 2-0 la loviturile de departajare, în vreme ce “olimpicii” antrenaţi de Rareş Gânscă, de la care au lipsit doi dintre cei mai importanţi jucători, Edi Crişan şi Cătălin Antoniade, au terminat pe locul patru, după 0-2 în finala mică cu Arieşul 1907 Turda (n.a. abrudenii au câştigat în faţa turdenilor cu 5-0!). Lotul campionilor i-a cuprins pe Andrei Nicula, Iulian Rus, Paul Leah-golgheterul turneului, Gabriel Lup, Marian Teoc, Gheorghe Slătaru, Adrian Adam, Paul Rodean, Mihai Nariţa, Florin Cioara, Alexandru Sicoe (foto), Andrei Lup, Paul Felea, Cosmin Zgaiba şi Raul Sicoe."Copiii cresc în valoare de la meci la meci iar la Mihai Viteazu au reuşit să câştige turneul, unul de altfel extrem de puternic la care au luat startul echipe bune pentru această categorie de vârstă" a spus antrenorul abrudenilor. Astăzi, are loc turneul rezervat copiilor născuţi în anii 2002-2003 iar Olimpia Aiud (antrenor Vio Gâlea) are în program următoarele partide: cu Jiul Petroşani (ora 9.40), cu CFR Simeria (ora 11.40), cu Arieşul Mihai Viteazu (ora 13.40), cu Pro Juniorul Cluj (ora 15.40). (D.U.)
Competiţia organizată în comuna clujeană Mihai Viteazu va reuni formaţii alcătuite din jucători născuţi în anul 2000 respectiv 2002 iar judeţul Alba se prezintă la start cu trei formaţii. (mai mult…)
Radu Andone va antrena în retur Olimpia Aiud, grupare clasată pe poziţia a treia a clasamentului Ligii a IV-a cu 30 de puncte, şapte mai puţin decât are Mureşul Vinţu de Jos, grupare care a iernat pe primul loc! Fostul antrenor al celor de la Industria Galda de Jos respectiv Rapid CFR Teiuş, în prima parte a actualului sezon competiţional, a decis să revină în Aiud, deşi a mai avut şi alte oferte de la echipele din zonă, iar Remus Ţălnar, cel care i-a condus pe „olimpici” în tur se va ocupa de echipa de juniori A1 a clubului. În altă ordine de idei, doi dintre fotbaliştii Olimpiei Aiud ofertaţi de formaţiile din judeţ, „căpitanul” Vali Drăgan respectiv Marius Felindean, (mai mult…)
Liderul Mureşul Vinţu de Jos (sursa foto facebook) a petrecut la Restaurantul Drumul Dragostei situat la ieşirea din Alba Iulia spre Vinţu, Olimpia Aiud-locul trei la finalul primei părţi a campionatului a sărbătorit la Restaurantul Maliv din Aiud iar Viitorul Sântimbru-locul cinci a decis să sacrifice un porc de circa 100 de kilograme…chiar la arena din Galtiu! Pe lângă planurile pentru retur, componenţii celor trei formaţii, însoţite de antrenori, conducători sau preietene respectiv soţii au petrecut clipe frumoase împreună iar după jumătatea lunii ianuarie…din nou la treabă! (mai mult…)
Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării vă exprimați acordul cu modul de utilizare a acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor.